Șase români au vrut să trăiască „visul american“: Au intrat ilegal din Canada în SUA

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
IGPR: Român condamnat în Marea Britanie la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru exploatare sexuală / sursa foto: Flickr.com
IGPR: Român condamnat în Marea Britanie la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru exploatare sexuală / sursa foto: Flickr.com

Șase români au fost expulzați din SUA după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, au intrat ilegal în Statele Unite, prin Canada.

Duminică dimineață, cei șase români au intrat pe teritoriul Statelor Unite, păcălind vameșii de la punctul de control din Hodgdon, Maine.  Cei 6 români călătoreau împreună, într-o dubiță de culoare deschisă.

Deși au reușit să intre, nu au apucat să îți vadă visul american cu ochii, căci au fost depistați rapid de forțele de ordine americane, blocați în trafic și duși la poliție pentru cercetări, unde asa stabilit că cei șase au pătruns ilegal în SUA, neavând documentele potrivite pentru un asemenea demers.

Înainte de a fi expulzați în Canada, cei 6 au stat câteva zile în SUA, însă într-un centru de detenție, potrivit Lake Superior News

Ancheta a scos la iveală că doi dintre cei șase români au încercat să mai pătrundă ilegal în Statele Unite ale Americii și în 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel