"Aveţi un mare aport în a linişti prin a comunica în aşa fel încât fiecare fermier din stradă să înţeleagă că o parte din probleme sunt prinse aici, iar dacă sunt probleme particulare, acelea pot fi aduse pe un alt traseu în atenţia autorităţilor, fie că sunt de Ministerul Agriculturii, de Ministerul Transporturilor, ele pot fi comunicate, dialogate. (...) Sunt convins că fiecare punct de aici se găseşte şi în stradă şi pe această cale şi noi putem comunica colegilor noştri, dar şi dumneavoastră presa aveţi rolul de a stabiliza România şi vă rugăm să o faceţi. (...) De aceea vă rugăm să fiţi alături de noi în sensul în care să putem să stabilim normalitatea în România. Normalitate înseamnă dialog", a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Ionel Arion, la finalul negocierilor.
El a subliniat că în documentul semnat de ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor agricole au fost asumate nişte termene, în aşa fel încât aceste măsuri să poată fi implementate.
"Trebuie să lăsăm timp să se implementeze aceste măsuri, fie pe termen scurt, fie pe termen un pic mai lung. Dacă vedeţi, nicio măsură nu are mai mult 7 - 9 luni. Nu cerem să lăsăm nouă luni de zile, dar vedeţi că sunt unele care se vor implementa în luna ianuarie, mai avem 2 săptămâni din luna ianuarie, vedeţi că scrie proxima şedinţă de Guvern, deci unele dintre ele vor fi adoptate săptămâna aceasta. Deci este normal şi vă rugăm să o faceţi. Comunicaţi pentru normalitate în România", a mai spus Arion.
13 revendicări au termene de implementare
La rândul său, Marius Micu, reprezentantul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), a recomandat fermierilor din stradă să meargă către casă şi să aştepte termenele decise pentru implementarea celor 13 solicitări.
"Având în vedere că solicitările coincid cu cele ale fermierilor din stradă, recomandăm, precum şi noi facem, să aşteptăm termenele pe care le-am decis de implementare, astfel încât să putem identifica clar şi fără echivoc că s-au îndeplinit aceste 13 propuneri, da sau nu, iar la momentul respectiv să stabilim de comun acord cu consiliile directoare, care să fie direcţia şi ce instrument să alegem. Astfel, recomandăm fermierilor din stradă să meargă către casă, au trecut câteva zile, suntem solidari cu ei, pentru efortul depus le mulţumim, dar cred că este momentul să dăm şi timpul cuvenit pentru rezolvarea problemelor", a transmis Micu.
În opinia sa, doar o parte din cele 13 propuneri sunt în curtea Ministerului Agriculturii şi se pot rezolva într-un termen mult mai scurt, dar o altă parte din aceste propuneri, "care coincid cu strada", sunt atributul altor ministere sau chiar al Parlamentului. "Prin documentul asumat ne aşteptăm la sprijinul domnului ministru pentru a duce mesajul în Guvern, de a convinge colegii din Guvern. De asemenea, ne bazăm pe domnul ministru că vom avea suportul domnului premier Marcel Ciolacu pentru a motiva ceilalţi colegi din guvern, ceilalţi miniştri, astfel încât, ca o echipă, Guvernul să îndeplinească aceste 13 propuneri", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News