Atac armat în SUA. ŞASE persoane au MURIT

Andreea Cosma |
Data publicării:
terorist
terorist

Şase persoane şi-au pierdut viaţa într-un atac armat care a durat peste două ore marţi în centrul Jersey City, un oraş din New Jersey învecinat cu New Yorkul, au anunţat autorităţile locale, notează AFP.

Michael Kelly, şeful poliţiei din acest oraş cu 270.000 de locuitori, a confirmat că un poliţist şi trei civili au fost ucişi, precum şi cei doi suspecţi bănuiţi că au declanşat atacul armat la orele prânzului, într-un cimitir din oraş.

Alţi doi poliţişti au fost răniţi, a precizat el într-o conferinţă de presă cu primarul oraşului, subliniind că informaţiile sunt încă "preliminare" şi că ancheta va dura.

Dacă atacul armat a început într-un cimitir, suspecţii s-au deplasat apoi "foarte rapid şi încontinuu în cartier" timp de mai multe ore, a adăugat Michael Kelly.

Niciun motiv clar nu a fost oferit deocamdată pentru a explica acest atac armat care a transformat o zonă rezidenţială din Jersey City într-o scenă de război mai multe ore: sute de poliţişti veniţi din întreg statul New Jersey şi de la New York s-au desfăşurat pe străzi, adeseori înarmaţi până în dinţi, şi zeci de ambulanţe desfăşurate pe mai multe străzi, conform unui fotoreporter al AFP aflat la faţa locului.

Potrivit unor informaţii din presa locală neconfirmate de poliţie, schimburile de focuri au început atunci când un poliţist, care ancheta în legătură cu o crimă, s-a apropiat de suspecţi în cimitir. Identificat ca detectivul Joe Seals, el a murit primul.

Cei doi suspecţi s-au refugiat ulterior într-o băcănie, unde atacul armat a continuat. Acolo au fost găsite, după schimburi de focuri de peste două ore, corpurile celor doi suspecţi şi a trei civili, a mai afirmat Michael Kelly, fără alte precizări în legătură cu aceste trei victime.

O camionetă de închiriat furată, ce "ar putea conţine un dispozitiv incendiar", era inspectată de o unitate de detectare a explozivilor, potrivit poliţiei.

Sute de focuri de armă au fost auzite, a anunţat postul de televiziune NBC.

Şcolile şi spitalele din împrejurimi au fost izolate de la primele focuri de armă, cum este regula în Statele Unite în cazul unui atac armat. Părinţii au fost autorizaţi să vină după copii din şcoli abia în jurul orelor 17.00 (21.00 GMT).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel