Împuşcăturile au avut loc în plină zi, în jurul orei locale 17:00 (21:00 GMT), la intersecţia străzilor 7th Avenue şi 44th Street, potrivit poliţiei care a închis zona timp de câteva ore.
Cele trei victime, o fetiţă de patru ani în cărucior, împuşcată în picior în timp ce familia ei cumpăra jucării, o femeie de 46 de ani atinsă la picior şi un turist de 23 de ani din statul Rhode Island, rănit tot la picior, au fost internate într-un spital din Manhattan, iar viaţa lor nu este în pericol, a declarat şeful poliţiei din New York, Dermot Shea, în timpul unui briefing de presă la faţa locului.
Potrivit informaţiilor preliminare comunicate de şeful poliţiei din New York, Dermot Shea, cele trei victime - care se pare că nu se cunoşteau - s-au trezit accidental în mijlocul unei dispute între "doi până la patru bărbaţi". Cel puţin unul dintre ei a scos o armă şi a tras.
Atac armat în Times Square, New York
Nu s-au făcut arestări până la căderea serii.
Poliţiştii au lansat un apel pentru martori şi au dat publicităţii imagini ale unui bărbat dat în căutare, surprinse de camere de supraveghere.
Şeful poliţiei din New York a denunţat o legislaţie insuficientă pentru a combate numărul tot mai mare de arme de foc care circulă ilegal în cea mai importantă metropolă americană şi pentru a opri recidiviştii.
"Câţi copii trebuie să fie afectaţi înainte să ne dăm seama că politicile proaste au consecinţe negative?" a spus el, amintind că două persoane suspectate de implicarea într-un schimb de focuri care a provocat moartea unui bebeluş în iulie 2020 în Brooklyn tocmai au fost arestate.
"Din fericire, starea acestor trecători nevinovaţi este una stabilă", a scris pe Twitter primarul Bill de Blasio. "Autorii acestei violenţe sunt căutaţi şi poliţia îi va aduce în faţa justiţiei. Fluxul de arme ilegale care ajunge în New York trebuie să se oprească", a adăugat el.
Bărbat de 60 de ani, atacat recent în același loc
Times Square, unul din principalele puncte turistice din New York înainte de pandemie, s-a schimbat de când teatrele au fost forţate să închidă în martie 2020.
Potrivit unui raport recent al Times Square Alliance, asociaţie a comercianţilor din cartier, zona a înregistrat 25 de infracţiuni violente în primul trimestru al anului 2021, faţă de 17 în aceeaşi perioadă a anului 2020.
La sfârşitul lunii martie, înregistrarea video a unui atac asupra unui sexagenar de origine asiatică din cartier a şocat. Un bărbat cu multe antecedente judiciare care locuia într-un hotel din apropiere de Times Square devenit un centru de primire a persoanelor fără adăpost, a fost arestat şi pus sub acuzare.
Aceste violenţe au loc în contextul în care metropola intenţionează să ridice pe 19 mai cea mai mare parte a restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi să lanseze o campanie de revigorare a turismului în luna iunie. Teatrele, care reprezintă principala atracţie a districtului, urmează să se redeschidă din 14 septembrie.
Schimburile de focuri s-au înmulţit brusc în New York din vara anului 2020 şi după mişcarea împotriva inegalităţilor rasiale.
Motivele acestei creşteri şi reformele poliţiei necesare stârnesc controverse, cu şase săptămâni înaintea primarelor pentru alegerile municipale.
Conform celor mai recente statistici oficiale, New York a înregistrat 149 de schimburi de focuri în aprilie, faţă de 56 în aprilie 2020. Criminalitatea generală a crescut cu 30% în aceeaşi perioadă, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News