Nu există deocamdată indicii că agresorul ar fi avut o motivaţie teroristă, a menţionat purtătoarea de cuvânt.
Ea a explicat că atacatorul a furat un vehicul şi a provocat un accident, după care le-a atacat pe cele două agente care au fost chemate la faţa locului. Una dintre ele a fost rănită la faţă, iar cealaltă la bărbie.
Bărbatul a fost împuşcat de trei ori de alţi ofiţeri de poliţie şi este internat la spital în stare gravă.
Un român a atacat cu ciocanul un trecător
Incidentul vine la doar câteva ore după ce un român a atacat cu ciocanul un trecător.
Un român, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut, după ce a atacat un bărbat cu care începuse să se certe, în fața hotelului Balladins din Pérols. Evenimentul a avut loc, duminică, 28 noiembrie.
În jurul orei 21.15, polițiștii au fost sesizați de unul dintre managerii hotelului Balladins din Pérols, care le-a spus că între doi bărbați a izbucnit o altercație, iar unul dintre ei este înarmat cu un ciocan, cu care își amenința rivalul.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și l-au arestat rapid pe intimat. Acesta este un român de 35 de ani, angajat la o firmă italiană, care lucra de câteva zile la târgul Sitevi. Pe lângă ciocanul pe care îl avea ascuns în mânecă, polițiștii au mai găsit asupra lui o șurubelniță și un cuțit, scrie midilibre.fr.
La percheziții, românul a explicat că a avut o dispută cu un italian și că, pentru a-l speria, a scos ciocanul. O versiune care nu a putut fi confirmată de către victima care părăsise deja locul faptei, în timpul intervenției poliției. După ce a fost reținut, românul a fost dus, marți dimineață, la parchet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News