Atacurile informatice asupra site-urilor guvernamentale, investigate de DIICOT

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Poliția a anunțat vineri seara că DIICOT a fost sesizată cu privire la atacurile informatice produse vineri asupra mai multor site-uri guvernamentale din România.

Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiștii din DCCO – SCCI s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe site-uri guvernamentale din România precum și site-ul unei instituții financiare au fost țintele unui atac informatic de tip „Distributed Denial of Service-DDOS”.

Conform polițiștilor, prin acest tip de atac informatic atacatorul încearcă să facă imposibilă livrarea unui serviciu, prin împiedicarea accesului la respectivul serviciu.

„De regulă, aceste atacuri se realizează prin suprasolicitarea unui sistem informatic cu cereri de date, sistemul în cauză fiind în imposibilitatea de a livra serviciile pe care le oferea în mod normal”, transmit polițiștii.

Aceștia spun că, din datele obținute până în prezent, a rezultat faptul că atacurile informatice în cauză au fost revendicate de o grupare infracțională cunoscută în mediul online cu denumirea KillNet. Astfel, pe canalul aparținând acestei grupări de pe platforma Telegram a fost publicat un anunț prin care sunt promovate atacurile DDOS în cauză.

„Sesizarea a fost înaintată către DIICOT – Structura Centrală, în vederea efectuării de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de perturbare a funcționării sistemelor informatice, faptă prev. și ped. de art. 363 Cod Penal și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, faptă prev. și ped. de art. 365 Cod Penal”, arată IGPR, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel