Atenție la contracte! Se poate lua pensie doar dacă sunt plătite contribuțiile

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Românii care au muncit cel puțin un an în străinătate pot beneficia de pensia comunitară, din partea statului pentru care au muncit, doar dacă li s-au plătit și contribuțiile. Pentru a nu pierde acest drept, fiecare angajat trebuie să-și verifice situația fiscală.

Se pot cumula la pensie anii munciți în România, cu cei munciți în Italia, astfel încât se pot lua două pensii, de la ambele state, dar numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile cerute de legile ambelor state. Pentru a avea pensie și din România, și din Italia, persoana trebuie să demonstreze că are vârsta de pensionare și stagiul complet de cotizare, iar contractele de muncă trebuie să fie valabile.

„Se poate întâmpla ca angajatorul să păcălească angajații cu niște contracte neînregistrate, pentru care, evident, nu se plătesc nici contribuții. Românii care muncesc în Italia trebuie să-și verifice în permanență contractele. Trebuie să ceară un extras contributiv, de la INPS (Istituto Nazionale di Previdenza Sociale) echivalentul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din România”, explică avocatul Claudiu Crăciun, de la Torino.

Nu este nevoie ca stagiul de cotizare să fie complet în România sau în Italia, pentru că anii de muncă se adună, din cele două țări, pentru a face stagiul complet de cotizare. Există și cazuri în care românii au muncit peste zece ani în Italia și cred că au dreptul la pensie, dar constată că nu îndeplinesc una dintre condiții – vârsta minimă sau stagiul complet de cotizare – și nu pot fi pensionați. Multe dintre aceste cazuri sunt cauzate de contracte de muncă neînregistrate, pentru care angajatorii nu au plătit contribuții.

 

Vârsta de pensionare

 

În România, limita de vârstă este mai mică decât în Italia, respectiv 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, față de 67 de ani în Italia. Stagiul minim de cotizare este în România de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Au dreptul la pensia pentru limită de vârstă, în România, persoanele care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de lege. În funcție de țara în care se depune dosarul pentru pensionare, se ia în considerare vârsta de pensionare din țara respectivă.

Pentru a primi pensia în străinătate, solicitanții trebuie să deschidă un cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu; să comunice detaliile bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea şi adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde este cazul, numărul de cont internaţional bancar) casei teritoriale de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensie (prin intermediul declarației de transfer).

În Italia se poate face cerere de pensionare astfel: online – pe site-ul INPS, unde este necesar să se înregistreze persoana care solicită  pensionarea și să-și creeze un cont; sunând la numerele de telefon: 803164 (apelabil gratuit de la un telefon fix, 06164164, apelabil de la un telefon mobil); adresând-se unei instituții de asistență, denumită „Patronato”, recunoscută prin lege și care acordă gratuit asistență lucrătorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel