''Sunt 500 de militari care, începând de astăzi, au venit pentru a completa dispozitivul 'Sentinelle' şi 1.300, care, în zilele următoare, vor urma celor deja mobilizaţi'' pentru a asigura ''securizarea'' obiectivelor şi ''a garanta securitatea francezilor'', a declarat Edouard Philippe într-o alocuţiune rostită la Ministerul de Interne.
Cu câteva zile înainte de sărbătorile de sfârşit de an, "obiectivul este de a permite securizarea locurilor în care are acces publicul", a menţionat premierul francez.
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 12 au fost rănite marţi seara într-un atac comis la Târgul de Crăciun din Strasbourg. Atacatorul care a strigat "Allah Akbar" este căutat de forţele de poliţie.
Premierul a dat asigurări că "determinarea guvernului" este "totală" pentru "ca acest individ să fie arestat, adus în faţa justiţiei în cele mai bune condiţii şi cât mai curând posibil''.
Citește și: Teroristul din Franța este LIBER. Mobilizare maximă
Autorităţile au declanşat în toată Franţa marţi seara nivelul ''urgenţă atenta'', cel mai înalt nivel al planului Vigipirate care permite mobilizarea excepţională a timpului de resurse în căutarea unui atacator.
Un număr de 7.000 de soldaţi sunt desfăşuraţi permanent în cadrul dispozitivului Sentinelle şi alţi 3.000 pot fi mobilizaţi în orice moment pentru a consolida protecţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News