Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui accident sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Este semnalată ceață pe șosele din județele Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ilfov, Olt, Prahova, Sălaj, Vâlcea și Vrancea, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri.
Pe autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 10 si km 49, se circulă în condiții de ceață, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri. De asemenea, vizibilitatea este redusă din cauza ceții și pe autostrăzile A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea, pe alocuri vizibilitatea fiind redusă sub 150 de metri.
Pe autostrada A1 Sibiu-Deva, kilometrul 277, pe sensul către Sibiu, în zona localității Apoldu de Jos, județul Sibiu, în urma unui incendiu la un TIR, ce a fost stins, s-a impus restricționarea benzii de urgență și parțial banda 1, circulându-se doar pe a doua bandă.
Pe celelalte drumuri, respectiv autostrada A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil parțial-umed, fără valori de trafic ridicate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News