Atenționare meteo: Spania și Portugalia, lovite de un nou val de căldură extremă 

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Temperaturi de peste 40 de grade Celsius au sufocat din nou, luni, Peninsula Iberică unde mercurul din termometre va continua să urce zilele următoare, la mai puţin de o lună de la ultimul val de căldură extremă, informează AFP. 

Înmulţirea valurilor de căldură este o consecinţă directă a încălzirii globale, potrivit oamenilor de ştiinţă, emisiile de gaze cu efect de seră amplificând în acelaşi timp intensitatea, durata şi frecvenţa acestor fenomene.

Potrivit agenţiei spaniole de meteorologie (AEMET), mercurul din termometre ar urma să urce luni până la 42 de grade Celsius în Extremadura (sud-vest) şi până la 41 de grade Celsius în Andaluzia (sud). Valorile maxime aşteptate ar putea depăşi 35 de grade Celsius în nord-vestul ţării, unde în general vremea este mai răcoroasă.

Noul val de caniculă, al doilea într-o lună, "pare destul de excepţional", a declarat luni Rubén del Campo, purtătorul de cuvânt al AEMET.

Acesta a debutat duminică şi ar putea "dura nouă sau zece zile, ceea ce ar face din el unul dintre cele trei valuri de căldură cele mai îndelungate pe care le-a cunoscut Spania după 1975", a explicat el pentru AFP.

"Schimbările climatice provoacă valuri de căldură mai frecvente şi le face mai intense", a continuat del Campo, amintind că numărul unor astfel de episoade s-a dublat în ultimii doisprezece ani în această ţară.

Recorduri de temperatură în Spania

 

Potrivit AEMET, temperaturi extreme vor fi înregistrate de marţi până joi. Cu toate acestea, agenţia nu este în măsură să indice dacă recordul absolut de temperatură înregistrat în Spania (47,4 grade Celsius la Montoro, lângă Cordoba, în august 2021), ar putea fi doborât.

Incluzând valul de caniculă actual, Spania a traversat cinci episoade de temperaturi excepţional de ridicate în ultimele unsprezece luni. Ţara a înregistrat anul acesta cea mai fierbinte lună mai din acest secol.

În ţara vecină, Portugalia, termometrul a urcat până la 44 de grade Celsius în unele zone în acest weekend, favorizând incendiile, dintre care cel mai mare, în Ourém (centru), a fost izolat luni.

Dacă luni se preconizează că temperaturile vor scădea uşor în toată ţara, marţi şi miercuri acestea vor creşte din nou, în regiunea Evora (sud-est) fiind aşteptate 42 de grade Celsius, potrivit agenţiei naţionale de meteorologie.

În acest context, nivelul rezervoarelor de apă din Spania era luni la 45,3% din capacitatea totală, cu mult sub media din ultimii zece ani în această perioadă a anului (65,7%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel