Publicitate
Dan Negru a petrecut Învierea și prima zi a sărbătorilor pascale la Mormântul Sfânt, din Ierusalim. Însă ieri, în a doua zi de Paște, a fost martorul unui moment cu adevărat înduioșător.
La aterizare, un mic grup de pasageri s-a adunat ad-hoc în partea din față a aeronavei și au început să cânte 'Hristos a înviat!'. Iar creștinii de pe scaune nu au rămas muți sau surzi la această cântare și au început să cânte alături de ei.
„Binele e continuu. Răul e accidental! Așa arată aterizarea după Paște“, a scris Dan Negru în comentariul care însoțește clipul video pe care l-a postat pe Facebook.
Înălțător și emoționant moment, dragii noștri români
Momentul a stârnit emoție și în rândul internauților care au apreciat postarea și au distribuit-o de sute de ori.
„Aceste momente sunt adevărate trăiri de credință! Foarte frumos! Hristos a înviat!“
„Într-adevăr cea mai emoționantă aterizare... Respect și aleasa prețuire!“
„Hristos a înviat! Emoționant... am lăcrimat când am văzut filmul. FELICITARI, DAN NEGRU!“
„Super!!! Doamne, încep să mai am speranțe că nu e totul pierdut!! Îți mulțumim, Doamne, pentru oamenii care propagă cuvântul Tău!“
„Este atât de emoționant acest moment! Dumnezeu sa ne ocrotească pe toți și să ne apere de tot ce este rău!!! Hristos a Înviat!!!“
„Înălțător și emoționant moment, dragii noștri români! Hristos a înviat!“
Dan Negru a petrecut Paștele la Mormântul Sfânt, în inima creștinătății. Și de acolo a transmis, pe rețelele de socializare, emoțiile și trăirile sale, arătând tuturor, de la fața locului, minunea Învierii Domnului.
„La Jerusalim a venit Lumina! Mă întreabă mulți cum am văzut miracolul luminii din Jerusalim. Prea mulți caută miracole in credință!
Credința nu e despre miracole! Dumnezeu nu e magicianul David Copperfield! Ce credința ar fi aia in care Dumnezeu și-ar manifesta puterea? Puterea produce supunere! Dacă Dumnezeu și-ar manifesta puterea prin miracole, iubirea ar dispărea !
Dumnezeu ar putea sa aprindă o lumânare, un bec, să vindece orașe întregi, sa facă minuni copleșitoare forțându-ne să credem in el... Eu nu m-aș regăsi într-un astfel de Dumnezeu! Îmi place refuzul Lui de a face minuni, de a ne copleși cu dovezi! Îmi place libertatea pe care ne-o dă...
Și cred ca esența credinței e in vorbele lui Iisus: "Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”.
Despre asta e Lumina! Hristos a înviat!“, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook în prima zi de Paște.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News