Au fost descoperite două „variante americane” ale SARS-CoV-2. Una dintre ele a evoluat rapid în Ohio, în câteva săptămâni

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cercetătorii americani au detectat două variante noi de SARS-CoV-2 care ar putea fi mai contagioase şi care se comportă similar cu tulpina britanică, potrivit concluziilor unui studiu preliminar publicat miercuri care relevă că una dintre aceste mutaţii este dominantă în capitala statului Ohio, relatează EFE.

Una dintre variante a suferit mutaţii similare celei britanice, în timp ce a doua este o variantă nouă şi nemaivăzută de cercetători şi care a devenit dominantă la Columbus, capitala statului Ohio, în doar câteva săptămâni.

Varianta "din Columbus are baza genetică a cazurilor similare pe care le-am studiat, dar prezintă trei mutaţii ce reprezintă o evoluţie foarte importantă", a declarat Dan Jones, profesor de patologie la Universitatea Ohio State şi care a participat la studiu, scrie Agerpres.

Potrivit lui Jones, noua variantă "a sporit transmisibilitatea (coronavirusului) comparativ cu variantele mamă" şi a subliniat că măsuri precum restricţionarea deplasărilor nu vor fi suficiente pentru a preveni răspândirea.

Cele două variante sunt rezultatul unor mutaţii survenite în SUA şi nu sunt importate din alte ţări din martie când a început secvenţierea, un efort care s-a accelerat având în vedere prevalenţa acestor tulpini.

Studiul, care încă nu a fost revizuit de comunitatea ştiinţifică, arată că noul coronavirus trece printr-o perioadă de schimbări semnificative în ce priveşte componenţa sa genetică. Deşi este prea devreme pentru a determina cât de contagioase sunt noile tulpini, virusul circulă în rândul populaţiei de mai multe luni şi experimentează mutaţii.

Cercetătorii au reamintit că este, de asemenea, prea curând pentru a şti dacă noile variante nu răspund la vaccinurile, care în SUA se administrează persoanelor din categoriile de risc.

Grupul de lucru de la Casa Albă a sugerat la începutul acestei luni că ar putea exista "o variantă americană", judecând după extinderea infecţiilor în ţară din ultimele luni. SUA au înregistrat între 200.000 şi 300.000 de infecţii zilnice cu COVID-19 şi peste 4.000 de decese pe zi.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel