În noaptea de sâmbătă spre duminică, la sediul poliției au fost primite sesizări cu privire la o petrecere cu muzică dată la maximum. Ieri dimineață, agenții DIGOS a efectuat o căutare amănunțită în zona luncii râului Tanaro.
Astfel, în zona cătunului San Marzanotto, un bărbat în vârstă de 24 de ani, rezident în provincia Asti, a fost văzut în timp ce se îndrepta spre mașina sa, parcată nu departe, pentru a se întoarce acasă după ce a petrecut noaptea pe un câmp din apropiere și a dansat cu alți aproximativ treizeci de tineri.
Agenții DIGOS și al Brigăzii Volante a procedat apoi la verificarea altor cinci persoane care rămăseseră de cu o seară înainte, tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, care locuiesc în Asti și în alte provincii din Piemont.
În timpul verificărilor, a fost găsit și confiscat un sistem de sonorizare format dintr-un amplificator și două boxe din lemn, care erau alimentate printr-un cablu electric conectat ilegal la un stâlp al rețelei publice.
Unul dintre tineri, care s-a dovedit a fi proprietarul instalației de sonorizare, este cercetat pentru furt calificat de energie electrică, în timp ce toți sunt acuzați de violare de domiciliu, de teren sau construcții.
Petreceri cu abuz de stupefiante
Luna trecută, un tânăr și-a pierdut viața în condiții suspecte după ce a participat la o petrecere rave.
Tânărul de 25 de ani, născut la Londra, dar care locuiește în nordul Italiei, a participat la petrecerea mega rave care a avut loc într-o zonă rurală din Valentano, în Tuscia superioară, între Toscana și Lazio. Alarma s-a declanșat după ce câteva persoane au spus că au văzut mai mulți tineri care au intrat în apă dar care nu au mai ieșit la suprafață.
Petrecerea rave s-a ținut într-o zonă în care familia Camilli, fost patron al fotbalului Viterbese, deține mai multe terenuri.
Un deputat din cadrul partidului Fraților Italiei, Mauro Rotelli, l-a acuzat pe ministrul de interne Luciana Lamorgese că și-a demonstrat incapacitatea: ”Mii de oameni într-o dezordine totală invadează și ocupă proprietăți private, devastează colțurile naturale unice, nu respectă nicio regulă anti-Covid, dimpotrivă își bat joc de ea. Utilizarea și abuzul de droguri se perpetuează în mediul rural din Valentano. Ministrul Lamorgese a demonstrat deja incapacitatea totală de a gestiona alte situații de urgență, cum ar fi migrația. Oricine permite o distrugere similară în Italia trebuie să demisioneze”.
Și primarii din Valentano, Bagnoregio și Latera și-au exprimat indignarea. Zona are un interes arheologic și cultural.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News