În data de 25.05.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Astfel, în jurul orelor 00.30, pe D.N. 3, în zona localității Ostrov, polițiștii de frontieră au oprit pentru control o autoutilitară, înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar, în care se afla un grup de 26 de cetățeni străini.
Întrucât persoanele nu își justificau prezența în zonă au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare.
La cercetări a rezultat faptul că sunt 26 cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 45 ani, care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.
În cauză cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a săvârșit fapta dar și pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a eventualelor persoane care au facilitat trecerea ilegală și transportul migranților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News