Acesta a participat marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la o şedinţă ocazionată de finalizarea mandatului de conducere al procurorului-şef Anca Jurma. Conform reglementărilor interne, la conducerea DNA rămân, în ordine, procurorii-şefi adjuncţi Călin Nistor şi Marius Iacob.
Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, cu acest prilej, s-a constatat că Anca Jurma şi-a îndeplinit obiectivele asumate: asigurarea unui interimat echilibrat, continuarea combaterii fenomenului corupţiei, respectarea normelor procedurale, a standardelor europene în materie şi apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Citește și: Prună, ATAC la Toader: În afară de sat, n-a auzit nimeni de tine. Nu te RIDICI la nivelul lui Augustin Lazăr
"În acest context, procurorul general al PÎCCJ le-a adresat procurorilor anticorupţie un mesaj în care a subliniat faptul că DNA are resursele umane de expertiză profesională pentru a asigura integritatea, eficienţa şi disciplina instituţională, precum şi de a continua lupta anticorupţie, în conformitate cu normele şi standardele profesionale de eficacitate, calitate a actelor de urmărire penală şi de apărare a drepturilor fundamentale ale omului", arată PÎCCJ.
De asemenea, Augustin Lazăr şi-a exprimat convingerea că noua conducere a DNA va lua toate măsurile legale pentru a asigura desfăşurarea în condiţii optime a activităţii structurii anticorupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News