Claudiu Târziu a spus la RFI că formațiunea sa, care a reușit să intre în Parlament cu un scor surprinzător pentru mulți, nu este fascistă, așa cum a fost acuzată de unii analiști.
Viitorul senator de București afirmă că AUR nu este un partid anti-mască, în ciuda faptului că a organizat un protest de stradă împotriva măștii obligatorii.
„AUR a reușit să capteze atenția și votul unor mase de români foarte nemulțumite și care de-a lungul timpului au fost umilite, înșelate și batjocorite atât de presă, cât și de politicieni. Mă refer aici la o bună parte dintre cei care au votat la referendumul pentru familie, în favoarea acestui referendum, în 2018 și la cei care au militat pentru tot ce înseamnă suveranism, identitatea națională, prezența României demnă în lume, români care au fost ignorați, când nu înjurați, când nu făcuți extremiști”, a afirmat Claudiu Târziu.
Întrebat despre faptul că AUR este considerat de unii analiști un partid extremist, radical, ultranaționalist, antieuropean, chiar cu viziuni fasciste, Claudiu Târziu a răspuns: „Știm că presa noastră și așa-zișii analiști politici au o plăcere deosebită din a lipi etichete false, pentru a îndepărta ceva ce nu le convine. Curentul majoritar în societatea românească și în Europa este unul favorabil neo-marxismului, unui curent care este prin definiție globalist, antisuveranist, antinațional, anticreștin, antifamilie. Noi ne plasăm în răspăr cu acest curent, prin valorile pe care le-am asumat.
„Noi nu am organizat niciodată un miting antimască”
Întrebat, de asemenea, dacă AUR a profitat de nemulțumirea unei anumite părți a populației față de modul în care este gestionată pandemia și a speculat fricile acelui segment de alegători, copreședintele AUR a declarat că interpretarea este ideologică și manipulatorie.
C.T. Spuneți că revolta acestor oameni este nejustificată.
Rep.: Păi și nu este așa? Ei nu vor să poarte mască.
C.T.: E vorba de o serie de încălcări ale Constituției și a multor altor legi, pe care le-au taxat ca atare inclusiv oameni care nu ne aparțin din punct de vedere doctrinar.
Rep.: Dvs. personal purtați mască de protecție?
C.T.: În anumite momente și în funcție de context, sigur că da, port, deși știu că masca nu te salvează, masca poate să te protejeze cât de cât, la o adică, dacă este funcțională (...). Suntem împotriva încălcării drepturilor și libertăților de mișcare, de asociere, de manifestare publică, suntem pentru repornirea economică a României.
Rep.: Spuneți că purtați mască în anumite situații, asta după ce acum câteva luni ați organizat în centrul Capitalei un miting antimască.
C.T.: Vedeți, iarăși este o manipulare de presă. Noi nu am organizat niciodată un miting antimască. Un miting antimască a fost organizat în Piața Universității de către o seamă de organizații ale societății civile, la care noi nu ne-am asociat. Noi am avut un miting separat, în Piața Victoriei și nu împotriva măștii.
Rep.: Dar împotriva cui?
C.T.: Am avut zece revendicări, pe care toată presa le-a ignorat și ne-a redus la ce era legat de restricțiile pe timp de pandemie.
Rep.: Păi, scuzați-mă, dar acei participanți la miting nu purtau mască, era foarte evident.
C.T.: Unii nu purtau, alții purtau. În aer liber nu te ajută cu nimic dacă porți sau nu porți.
Rep.: Asta spuneți dvs., medicii sunt de altă părere.
C.T.: Care medici? (...) Partidul nostru nu a fost făcut antimască.
Rep.: Nu, dar profitați de asta.
C.T.: Suntem un partid conservator, care are valori și principii perene și care are ca idealuri lucruri care depășesc cu mult această criză sanitară.
Rep.: Cum ar fi să întrețineți temerile populației.
C.T.: Nu, asta este o răutate de presă (...). Idealul nostru este al reîntregirii naționale, de pildă.
Rep.: Ce Guvern va susține AUR?
C.T.: AUR nu face nici o alianță la guvernare. Nu vom vota decât un Guvern care ar putea să reprezinte interesul național. Din ce văd eu că ar intra acum în Parlament, nu reiese că va fi un Guvern de interes național, fie că-l face PSD, fie că-l face PNL.
Rep.: Dar negocieri vor fi, vă așteptați să fiți invitați la discuții.
C.T.: Am fost deja invitați la discuții. Putem să discutăm orice.
Rep.: Cine v-a invitat?
C.T.: Și PSD și PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News