Publicitate
Şeful diplomaţiei române a adăugat că Scholz "a spus foarte clar că România, alături de celelalte state candidate în acest moment, îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderare şi că va susţine personal acest demers".
"Este un anunţ foarte important, care vine în completarea susţinerii pe care şi Franţa, prin preşedintele Macron, cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o în România, în luna iunie, l-a făcut în acelaşi sens şi trebuie spus de asemenea, foarte clar, că aceste anunţuri sunt rezultatul demersurilor şi discuţiilor pe care le-a purtat preşedintele României cu cei doi lideri europeni, cu diverse ocazii", a adăugat Aurescu.
Ministrul a spus că demersurile politico-diplomatice în sensul aderării la Schengen "continuă şi au continuat şi în ultima perioadă"
Întrebat dacă se aşteaptă la un mesaj asemănător din partea părţii olandeze, Aurescu a răspuns: "Noi continuăm demersurile noastre active la toate nivelurile faţă de toţi partenerii noştri europeni, atât către cei care au exprimat deja acest sprijin în ultimii ani sau mai recent şi de asemenea, evident, şi faţă de Olanda".
Bogdan Aurescu a scris pe Twitter că aderarea la Schengen este "un ţel extrem de important pentru cetăţenii români".
Vezi și:
Nicolae Ciucă: „Sprijinul lui Olaf Scholz, confirmare importantă a partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen”
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, că salută sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen, menţionând că reprezintă o "confirmare importantă din partea partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen, în beneficiul întregii Uniuni Europene".
„Salut sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Confirmare importantă din partea partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen, în beneficiul întregii Uniuni Europene”, a transmis Ciucă pe Twitter.
Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News