Publicitate
Un român de 49 de ani, care a lucrat pentru familia pictorului Hermann Nitsch între 2002 și 2010, a furat tablouri în valoare totală de 435.600 de euro, potrivit Știrile Pro tv. În calitate de muncitor casnic, grădinar și muncito necalificat, bărbatul a avut acces nelimitat în spațiul privat al familiei Nitsch, inclusiv în cele în care erau depozitate lucrările artistului. Deocamdată, numărul operelor de artă furate nu a fost stabilit cu exactitate.
Cum au fost furate și vândute tablourile
Lucrările furate au fost duse mai întâi în România, la familia bărbatului. În 2020, bărbatul în vârstă de 49 de ani a divorțat de soția sa, iar unele tablouri i-au revenit acesteia. Femeia a vândut unele dintre lucrări unui cetățean sârb de 60 de ani care locuiește în România. La rândul său, acesta i-a încredințat sarcina de a vinde lucrările unui român din Germania. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a scos la licitație primele două tablouri Nitsch în Austria. Celelalte două au fost sechestrate de poliție înainte de începerea licitației.
Două dintre tablourile pictorului au fost securizate la Viena în august 2021. În 9 noiembrie 2022, au avut loc cinci percheziții domiciliare în Germania și România. Aici au fost descoperite alte șapte lucrări de diferite dimensiuni.
Cele nouă opere de artă au fost aduse, în cele din urmă, în Austria. Trei tablouri furate în valoare de 164.000 de euro nu au fost încă găsite.
Ambii soți au susținut că au primit operele de artă cadou
Conform cercetărilor ziariștilor de la Standard, patru tablouri au ajuns în casa de licitații Dorotheum. Românul ascunsese proveniența ilegală a lucrărilor și a numit-o pe mama sa proprietară a acestora. Două dintre lucrări au fost licitate în iunie 2021 pentru 15.000 și, respectiv, 19.000 de euro.
Potrivit catalogului online al Dorotheum, aceste lucrări au fost realizate în anii 2002 și 2007. Încasările din vânzări nu au fost însă virate românilor și ulterior au fost confiscate de anchetatori. Totuși, locul în care se află acum tablourile este necunoscut, după cum a explicat un anchetator, deoarece casa de licitații nu este obligată să furnizeze informații despre cumpărători.
În timpul interogatoriilor, ambii soți au susținut că au primit operele de artă cadou de la Nitsch.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News