Austria. Alocațiile copiilor ROMÂNI, în pericol. S-a implicat Comisia Europeană

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Comisia Europeană a decis joi să transmită Austriei un aviz motivat, din cauza incompatibilităţii legislaţiei sale privind indexarea prestaţiilor familiale şi a creditelor fiscale acordate familiilor cu normele UE. Printre cei afectaţi sunt şi românii care lucrează în Austria.

"Începând cu 1 ianuarie 2019, Austria a făcut ca prestaţiile familiale şi reducerile fiscale familiale plătite pentru copiii care îşi au reşedinţa într-un alt stat membru să fie dependente de costul vieţii din respectivul stat membru. Aceasta înseamnă că mulţi cetăţeni ai UE, care lucrează în Austria şi contribuie la sistemul ei de securitate socială şi de impozitare la fel ca lucrătorii locali, primesc mai puţine prestaţii doar fiindcă reşedinţa copiilor lor este în alt stat membru", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Comisia consideră că acest mecanism de indexare nu este compatibil cu legislaţia UE.

"Austria a răspuns la scrisoarea de punere în întârziere a Comisiei Europene în martie 2019. După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de Austria, Comisia a concluzionat că preocupările nu au fost soluţionate. Prin urmare, Comisia a trecut la a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor cu un aviz motivat, în urma scrisorii de punere în întârziere trimise în ianuarie 2019", menţionează sursa citată.

Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Conform datelor prezentate anul acesta de autorităţile austriece, România se află pe locul 4 în clasamentul transferurilor şi al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia şi Polonia. În anul 2016, de exemplu, guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocaţie sau deducere fiscală) şi trăiesc în România.

După decizia prin indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătăţite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferenţa dintre nivelul preţurilor dintre cele două ţări (calculată conform unui indicator la nivel european), conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel