Austria amenință că va bloca aderarea României la Schengen: "Vom primi Croația. Țările sunt votate individual"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Cancelarul austriac Karl Nehammer a afirmat marţi, înainte cu o zi de vizita sa la Zagreb, că Austria nu se va opune aderării Croaţiei la Spaţiul Schengen, transmite agenţia de presă HINA.

''Nu simţim aproape deloc presiunea migranţilor dinspre Croaţia către nord. Întrucât Croaţia îndeplineşte într-o manieră exemplară cerinţele de protecţie a frontierei, nu văd vreo problemă acolo. Ţările sunt votate în mod individual'', a spus Nehammer într-un interviu marţi, potrivit cotidianului austriac Kleine Zeitung.

Publicaţia adaugă că, altfel spus, acest lucru înseamnă că ameninţarea cu veto este orientată spre Bulgaria şi România.

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a provocat îngrijorare în Croaţia după ce a declarat că este împotriva extinderii Spaţiului Schengen prin includerea Croaţiei, a Bulgariei şi a României.

Karner s-a pronunţat de mai multe ori împotriva lărgirii Spaţiului Schengen, despre care susţine că nu funcţionează, aşa cum se poate vedea - în opinia sa - din numărul crescut de solicitanţi de azil existent în Austria.

Karner: "75 000 de migranți au tanzitat România, Bulgaria și Ungaria fără să fie înregistrați"



Cancelarul Nehammer a subliniat şi el acest aspect şi a menţionat că ''există 100.000 de oameni în Austria care au trecut frontiera ilegal, dintre care 75.000 au tranzitat ţări ca România, Bulgaria şi Ungaria, fără a fi înregistraţi de autorităţile de acolo din domeniul securităţii''. ''Este un risc de securitate şi trebuie să ne ocupăm de asta'', a explicat el.

Şeful executivului austriac efectuează miercuri o vizită de lucru în Croaţia.

În prezent, spaţiul Schengen cuprinde 22 de ţări din Uniunea Europeană (Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria) şi patru ţări din afara acesteia (Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel