Austria. Cancelarul Sebastian Kurz, vizat de o anchetă anticorupţie

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, este vizat de o investigaţie a Parchetului pentru combaterea infracţionalităţii economice şi corupţiei (WKStA), afirmă surse citate de postul ORF şi de publicaţia Die Presse.

Ancheta îl vizează pe cancelarul Sebastian Kurz, liderul Partidului Popular Austriac (ÖVP), şi pe Bernhard Bonelli, şeful de cabinet al cancelarului.

Sebastian Kurz şi Bernhard Bonelli sunt suspectaţi că au depus mărturii false la audierile de către o comisie specială în legătură cu numirea lui Thomas Schmid în Consiliul de administraţie al companiei de stat Österreichische Beteiligungs AG (ÖBAG).

Ancheta ar putea avea legături cu "Afacerea Ibiza", un caz de corupţie politică din Austria.

Biroul cancelarului Sebastian Kurz a confirmat investigaţia. Sebastian Kurz nu intenţionează să demisioneze, ci "va fi bucuros să îşi prezinte punctul de vedere în faţa unui judecător", a comunicat Biroul cancelarului Austriei.

Potrivit publicaţiei Standard, ancheta care îl vizează pe Thomas Schmid relevă că Sebastian Kurz şi Bernhard Bonelli ar fi implicaţi mai mult decât au dezvăluit în activităţile Consiliului de administraţie al companiei de stat Österreichische Beteiligungs AG (ÖBAG).

"Afacerea Ibiza" a condus în 2019 la demisia vicevancelarului austriac Heinz-Christian Strache, care era şi liderul formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ). După difuzarea unei înregistrări video, Heinz-Christian Strache a fost acuzat de contacte ilegale cu un om de afaceri rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel