Austria insistă să deporteze sirienii și afganii în țările de origine: "Sunt zone libere de război acolo"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Schengen. Nehammer, nou anunț despre votul pentru România, înainte de vizita în Bulgaria. Sursa foto: Agerpres
Schengen. Nehammer, nou anunț despre votul pentru România, înainte de vizita în Bulgaria. Sursa foto: Agerpres

Austria insistă pentru deportarea sirienilor și afganilor în propriile țări, pentru că situația războiului s-ar mai fi calmat în regiune. 

Ministrul de Externe al Austriei, Alexander Schallenberg, dorește să deschidă calea deportărilor către Siria și Afganistan și colaborează în acest sens cu șapte state membre ale Uniunii Europene. „Nu mai există neapărat un pericol pentru viață și integritate fizică acolo”, a declarat Schallenberg.

Deși se află în recuperare după o pneumonie, fiind internat în spital, Schallenberg a răspuns totuși întrebărilor legate de problema deportărilor.

Schallenberg nu evită să abordeze direct subiectul, rlatează publicația Krone, chiar dacă la nivelul UE au fost identificate soluții pentru problema migrației. „Presiunea migrației asupra Europei și Austriei nu va dispărea. Acest lucru este evident dacă ne uităm la punctele fierbinți din jurul Europei”, a explicat Schallenberg.

Un element crucial al sistemului de azil este deportarea. „Fără returnarea celor care nu au dreptul să rămână, nu putem avea un sistem de azil credibil”, a subliniat Schallenberg.

Ambasada din Irak a intensificat deportările

 

Ministerul de Externe al Austriei negociază acorduri cu diverse țări pentru a facilita returnările. În 2023, au fost încheiate șase noi astfel de acorduri, inclusiv cu Maroc și Irak.

Un pas important în promovarea deportărilor a fost deschiderea ambasadei austriece la Bagdad în toamna anului 2023. De atunci, rata de readmisie a crescut cu peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, un succes obținut datorită contactelor operaționale stabilite de ambasada noastră.

„Trebuie să schimbăm această situație” Deportarea sirienilor și afganilor a fost mult timp un subiect tabu. În prezent, aceștia sunt deportați doar în țări terțe. „Trebuie să schimbăm această situație”, a cerut Schallenberg. Alături de alte șapte state membre ale UE, el a făcut presiuni pentru ca UE să permită deportarea persoanelor direct în Siria.

„Părți mari ale acestor țări sunt acum fără conflicte majore și nu prezintă un pericol iminent pentru viață și integritate fizică. Același lucru este valabil și pentru Afganistan. Vestea bună este că și instanțele europene încep să recunoască acest lucru.”

Tema migrației din Austria și de ce a devenit România o victimă colaterală

După cum se poate observa, tema migrației continuă să fie una principală în Austria, la fel cum s-a întâmplat și în urmă cu un an, atunci când pe nedrept a fost refuzat accesul României în spațiul Schengen. Guvernul austriac a insistat în ciuda evidențelor care negau acest lucru, că România și Bulgaria ar fi țări prin care imigranții ilegali ajung în Austria. România ar fi avut însă șanse mult mai mari de a adera complet la spațiul Schengen dacă ar fi reușit decuplarea de Bulgaria. Din păcate, cele două țări sunt și vor fi votate la pachet, pentru că Dunărea, granița naturală dintre cele două state nu ar fi securizată. 

După o presiune enormă din partea instituțiilor europene și inclusiv din partea Comisiei Europene, pentru România și Bulgaria s-a votat un compromis: accederea în Schengenul aerian și maritim. Politicienii români susțin că până la finalul anului s-ar putea vota o aderare competă a României la Schengen cu aplicare efectivă din primăvara anului 2025. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel