Austria intră de azi în lockdown pentru trei săptămâni

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Un lockdown de trei săptămâni a început luni în Austria, măsură luată de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii masive a numărului de infecţii în al patrulea val al pandemiei de COVID-19, transmite dpa. 

Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele doar pentru a merge la locul de muncă, pentru cumpărarea bunurilor de strictă necesitate şi pentru a face activităţi sportive în spaţii deschise. Majoritatea restaurantelor pot vinde produse doar pentru consum acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se vor desfăşura fără spectatori.

Totuşi, şcolile sunt deschise, iar părinţii vor putea decide dacă îşi trimit copiii la cursuri sau optează pentru lecţii online.

Aproximativ 14.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost consemnate în Austria sâmbătă, conform autorităţilor de la Viena. Incidenţa la şapte zile a atins 1.085 de noi cazuri la 100.000 de persoane. În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi în prezent 528 de pacienţi COVID-19, valoarea record a acestui indicator, 611, înregistrându-se în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.

Carantina pentru persoanele vaccinate şi pentru cele trecute prin boală se va încheia pe 13 decembrie, iar în cazul persoanelor nevaccinate nu este prevăzut un termen.

Până în prezent, două treimi dintre austrieci sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2.

Austria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care va introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, în februarie 2022. Anunţarea noilor măsuri a dus la proteste, 40.000 de oameni ieşind sâmbătă în centrul Vienei pentru a-şi exprima nemulţumirea. 

Proteste în Olanda pentru noile restricții

 

Cel puţin cinci persoane au fost arestate duminică seara în Ţările de Jos, unde huligani au provocat pagube materiale pentru a treia seară consecutivă, în paralel cu manifestaţiile anti-COVID-19, potrivit poliţiei, notează AFP. 

La Enschede, la frontiera cu Germania, a fost decretată stare de urgenţă şi "cinci persoane au fost arestate în centrul oraşului pentru incitare la violenţă publică", a scris poliţia locală pe Twitter în jurul orelor 22.00 (21.00 GMT), îndemnând manifestanţii "să meargă acasă".

Protestatarii au tras focuri de artificii şi au jefuit ce au avut la îndemână în oraşele Groningen şi Leeuwarden (nord) şi Tilburg, în sud, au raportat forţele de ordine şi presa locală.

"Poliţia este prezentă în centrul oraşului Groningen", unde "mai multe mici grupuri de persoane se dedau la acte de vandalism", a declarat o purtătoare de cuvânt pentru AFP.

Un meci de fotbal din oraşul învecinat Leeuwarden a fost întrerupt pentru scurt timp după ce suporterii, interzişi pe stadion din cauza restricţiilor anti-COVID-19, au lansat focuri de artificii la sol, a informat presa olandeză.

Tulburările au început vineri în Ţările de Jos, când o "orgie de violenţă" a izbucnit în oraşul-port Rotterdam (sud-vest), în care patru manifestanţi au fost răniţi de focuri de armă ale poliţiei. În total, 51 de persoane au fost reţinute.

Mai mulţi poliţişti au fost răniţi în confruntări cu manifestanţii sâmbătă seară la Haga, care au aruncat cu pietre, au incendiat biciclete şi au dat foc de artificii. Violenţa a izbucnit în aceeaşi seară şi în orăşelul Urk, în centrul ţării, precum şi în mai multe localităţi din provincia Limburg (sud).

Peste 100 de persoane au fost arestate în toată ţara, mai ales pentru insulte aduse forţelor de ordine, iar cel puţin 12 persoane au fost rănite în cele trei zile de manifestaţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel