Austria. Mașină, în care se afla o familie de români, trasă pe dreapta. Șoferul nu avea permis, iar minorii - scaune auto speciale

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Austria. Mașină, în care se afla o familie de români, trasă pe dreapta. Tatăl nu avea permis, iar minorii - scaune auto speciale
Austria. Mașină, în care se afla o familie de români, trasă pe dreapta. Tatăl nu avea permis, iar minorii - scaune auto speciale

Poliția federală a verificat, marți după-amiaza, 15 februarie 2022, un cetățean român de 29 de ani care intra în Austria, la volanul unui automobil.

Românul se îndrepta spre casa, în Danemarca. În mașină se aflau și soția lui și cei doi copii, minori, care nu erau așezați în scaune pentru copii.

Polițiștii l-au verificat pe șofer și au aflat că autoritățile daneze îl căutau pe român, pentru că a fost surprins, în repetate rânduri, că a condus fără a avea permis de conducere. De altfel, permisul de conducere fusese retras de polițiștii din Danemarca încă în anul 2019. Totuși, românul nu a renunțat niciodată să conducă, chiar și fără permisul de conducere, relatează new-facts.eu.

Inspectoratul de Poliție Füssen a preluat cercetările. Românul și-a putut continua călătoria spre casă ca pasager. În plus a plătit și o amendă de trei cifre. Înainte de asta, cei doi părinți români au achiziționat și două scaune pentru copii.

Un alt cetățean român a provocat, marți seara, un accident rutier spectaculos în Innsbruck. 

 

Austria. Șofer român, accident spectaculos în Innsbruck: o mașină s-a răsturnat în albia răului Inn

 

Un român în vârstă de 24 de ani a provocat un accident grav în Austria. Incidentul s-a petrecut ieri seara, în jurul orei 19.00, pe Hallerstrase din Innsbruck. O mașină a căzut în râul Inn, iar un bărbat a fost rănit. Pompierii au recuperat cu greu mașina de pe albia râului. 

Marți seara, un cetățean român, de 24 de ani, care locuiește în Innsbruck, și-a condus mașina spre vest, pe Hallerstrasse. În spate lui se afla un șofer britanic, de 58 de ani, care locuia la Innsbruck.

Potrivit polițiștilor, tânărul român, de 24 de ani, la un moment s-a deplasat dreapta fără a semnaliza. Ciocnirea celor două mașini s-a produs în unghi drept, provocând rotirea ambelor vehicule.

Vehiculul bărbatului de 58 de ani a fost aruncat peste banda din sensul opus și catapultat mai departe peste trotuar, iar de acolo în tufișuri. În cele din urmă, mașina s-a oprit pe albia râului Inn, scrie tirol.orf.at.

Pompierii profesioniști din Innsbruck au recuperat, cu greu, mașina accidentată din albia râului Inn. Din automobil a fost scos și șoferul rănit.

Al doilea vehicul implicat în accident a fost, de asemenea, aruncat pe banda din sensul opus, unde s-a oprit. Primii, la fața locului, au ajuns medicii și pompierii, care l-au salvat pe șoferul din din mașina, care a ajuns în albia râului Ihh. Bărbatul a primit ajutor medical la fața locului, apoi a fost transportat la spital. Ambilor șoferi li s-a făcut câte un test de alcoolemie, care au fost negative. Hallerstrasse a fost redeschisă circulației la ora 20:26.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel