Aproximativ 25.000 de menajere românce și alte aproape 30.000 de conaționale care lucrează în Austria ca îngrijitoare medicale sunt într-o situație disperată, fiind aproape în imposibilitatea de a munci și de a beneficia de sprijinul oferit de stat pentru cei ai căror locuri de muncă a fost afectat de coronacriză.
Camerea Federală Economică a Austriei le cere îngrijitoarelor și menajerelor să depună solicitări online pentru ajutorul de stat în caz de calamitate, însă link-ul pentru acest ajutor este exclusiv în limba germană, barieră lingvistică peste care multe dintre angajatele românce nu pot trece. Asociația româncelor care au grijă de vârstnicii din Austria - PflegeHELP, a depus o plângere oficială în acest sens.
Asta în contextul în care aproximativ 230 de îngrijitoare din Romania și alte 40 din Bulgaria au fost aduse de urgență, luni, cu un avion din România pentru a rezolva deficitul de personal din acest domeniu.
Citește și: Austria, lovitură pentru România. 231 de asistente românce și bulgare, angajate la începutul săptămânii
„Soluțiile trebuie să vină din partea Austriei. În primul rând trebuie rezolvată criza acestor românce care nu pot ajunge la lucru. Ele au nevoie de acest ajutor de stat și pentru a-l accesa au nevoie de soluții în limba română. Momentan formularul pe care trebuie să îl completeze pune probleme și unei persoane care cunoaște bine limba germană, darămite unei persoane care abia acum o învață.
De aceea, asociația noastră a trimis o scrisoare deschisă către președintele camerei economice din Viena prin care am solicitat traducerea rapidă a acestui formular în limba română și posibilitatea ca acesta să fie accesat direct în limba română. Noi am pus la dispoziția lor o traducere cu titlu privat pentru a le ajuta să demareze acest proces, dar soluția trebuie să fie una oficială“, a declarat Adrian Staicu, președintele asociației PflegeHELP.
Îngrijitoarele care lucrează legal în Austria, pot primi, într-o primă tranșă, între 500 și 1000 de euro, în funcție de venit. Solicitările se completează on-line la https://www.wko.at/service/haertefall-fonds-foerderrichtlinien.html Acest „ajutor de calamitate” (Härtefall) se adresează, conform legii speciale austriece a epidemiei, fiecărei persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale care desfășoară, cel târziu de la 31.12.2019, activități independente, cu sau fără licență de liberă practică (“Gewerbeschein”), aici incluzându-se și îngrijitoarele și menajerele românce.
Adrian Staicu: „Munca acestor românce în Austria este esențială“
El mai spune că pentru îngrijitoarele care au fost aduse în Austria în această săptămână, și care vor sta obligatoriu în carantină timp de 14 zile, statul austriac trebuie să găsească o formă pentru ca ele să fie plătit întrucât în aceste 14 zile se pregătesc, de fapt, pentru a pute începe serviciu.
„Faptul că ele sunt ajutate să ajungă cu avionul de la Timișoara la Viena este un început de soluție, dar nu e finalizată. Ele au nevoie ca în toată această perioadă în care stau în carantină să fie plătite; pentru că ele nu merg în Austria să stea în carantină în concediu, ci merg la muncă și ele trebuie să se pregătească pentru muncă. Și trebuie să subliniem faptul că munca acestor românce în Austria este esențială nu doar pentru ele, care muncesc acolo și câștigă un salariu - care nu este foarte mare -, cât mai ales pentru persoanele pe care le îngrijesc“, a declarat Adrian Staicu, reprezentantul Asociației Îngrijitoarelor Române din Austria, într-o intervenție telefonică la B1 Tv.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News