Austria, noi măsuri pentru carantina obligatorie și testul Covid: Românii, vizați de noile prevederi

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
sursa foto: Flickr.com
sursa foto: Flickr.com

Autoritățile austriece au introdus de luni, 27 iulie 2020, noi restricţii de intrare pe teritoriul naţional, pentru persoanele care provin din state pentru care există alerte de călătorie, inclusiv România, cu valabilitate de până la data de 30 septembrie 2020.

Principalele modificări, față de măsurile anterioare, sunt diminuarea perioadei termenului de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 de la 4 zile la 72 de ore și reducerea perioadei de izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată, de la 14 zile la 10 zile.

Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria. 

Noile prevederi se aplică inclusiv turiștilor români

 

Pentru cetățenii terți (non-UE) care vin din România intrarea este permisă numai cu test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 negativ, dar sunt obligați să între în izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată timp de 10 zile, pe cheltuiala proprie. Dacă nu pot demonstra existența unei locuințe adecvate pentru izolare, li se interzice accesul.

Persoane care vin din următoarele state: Andorra, Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Croația, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, San Marino, Elveția, Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia, Ungaria, Vatican, Marea Britanie, Cipru, pot intra liber în Austria dacă prezintă un document care să ateste dreptul de ședere / reședință în Austria sau în statele menționate și fac dovada că în ultimele 10 zile nu au călătorit în afara Austriei sau a statelor respective.

Tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire, pentru cetățenii care vin din România și care merg spre destinații din alte state. Autoritățile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative care să asigure intrarea în țara de destinație: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum și completarea unei declarații de tranzit. Aceasta este disponibilă la următorul link: https://www.bmeia.gv.at/fileadmin/user_upload/Vertretungen/Bukarest/Dokumente/Beilage_B__Formular_Ein-Durchreise_2020-07-17-Englisch.pdf.

Potrivit informațiilor oficiale comunicate de către autoritățile austriece, începând cu data de 16 iulie a.c, ora 00.00, au fost suspendate cursele aeriene regulate directe din mai multe state, printre care se numără și România. Reglementarea este valabilă până la data de 31 iulie 2020.

Ce restricţii sunt în Austria

 

RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI CARE EFECTUEAZĂ DEPLASĂRI CĂTRE / DINSPRE ROMÂNIA:

Pe cale rutieră: Vă recomandăm să achiziționați vigneta care dovedește plata taxei de autostradă înainte de a intra în Austria sau de la prima stație de alimentare cu combustibil (imediat după trecerea frontierei). Conform indicațiilor de pe verso, vigneta se lipește obligatoriu pe parbriz. În caz contrar se vor aplica amenzi.Pe cale ferată:  Recomandăm consultarea regulată a site-urilor companiilor de cale ferată din cele două țări. Se aplică aceleași reguli și excepții ca la transportul rutier.  Pe cale aeriană: Cursele directe România-Austria sunt suspendate în intervalul 16-31.07.2020.

MĂSURI PE PLAN INTERN:

În ultimele săptămâni, au fost ridicate majoritatea restricțiilor de deplasare pentru populație. În cazul deplasării în spațiul public, trebuie respectate în continuare următoarele măsuri:

Este interzisă apropierea la o distanță mai mică de un metru față de alte persoane. Sunt exceptate de la această regulă persoanele care locuiesc împreună.Sunt permise evenimente cu caracter privat cu participarea a până la 100 de persoane (e.g. căsătorii și înmormântări), fără restricții privind ora închiderii, cu excepția situațiilor de urgență în care trebuie aplicate măsuri de combatere a COVID-19. Restricțiile privind numărul de participanți la căsătorii și înmormântări sunt în vigoare până la 31.08.Purtarea de măști de protecție pentru acoperirea gurii și nasului este obligatorie în mijloacele de transport în comun (inclusiv pentru transportul feroviar, autocare, telecabine) și taxiuri, unități medicale (e.g. farmacii), în unitățile care oferă servicii unde distanța socială nu poate fi respectată (e.g. frizerii), la evenimente în spații închise (unde nu au fost atribuite locuri pe scaun în prealabil), la demonstrații unde nu poate fi menținută distanța de un metru față de alte persoane. Pot fi utilizate măști de protecție chirurgicale sau eșarfe. Nepurtarea măștii de protecție sau a eșarfei va fi sancționată de organele de control cu amendă.La 21 iulie, cancelarul Austriei a anunțat reintroducerea obligativității purtării măștilor în supermarketuri, în bănci și în oficii poștale, începând cu data de 24 iulie, efectuarea de controale mai stricte la frontiere și introducerea unui sistem de „Pre-travel clearance”. Detaliile privind noile măsuri vor fi comunicate la o dată ulterioară.

Informații generale pentru lucrătorii sezonieri în Austria (toate sectoarele de activitate) pot fi accesate aici: viena.mae.ro/local-news/1431

Informații pentru lucrătorii sezonieri în agricultură în Austria pot fi accesate aici:  https://viena.mae.ro/local-news/1430 

Informații cu privire la sprijinul financiar de care pot beneficia întreprinzătorii și lucrătorii independenți români din Austria sunt disponibile aici: http://viena.mae.ro/local-news/1429.

Condiţii de intrare şi regim de şedere

 

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Austria.

Intrarea cetăţenilor români pe teritoriul federal austriac este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate, în curs de valabilitate la data efectuării călătoriei.

Intrarea pe baza de carte de identitate este permisă și în tranzit aeroportuar numai dacă respectiva călătorie se efectuează către țări în care se acceptă intrarea cetățenilor români cu acest tip de document.

Cetăţenii români care intenţionează să rămână pe teritoriul Austriei pentru o perioadă mai lungă de 90 de zile, au obligaţia de a se înregistra la autorităţile locale, urmând să primească o dovadă pentru şedere legală.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel