Austria. Personalul sanitar va primi 25 de euro pentru fiecare vaccin anti-COVID administrat

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Membrii personalului sanitar austriac vor primi câte 25 de euro pentru fiecare doză de vaccin anti-COVID-19 administrată, plus un bonus de 150 de euro pe oră dacă vor trebui să se deplaseze la cămine de bătrâni, relatează marţi agenţia APA, citată de EFE

Aceste sporuri au fost convenite între guvern şi asociaţiile medicilor. Finanţarea lor va fi asigurată de sistemul de asistenţă socială, astfel că măsura nu va presupune costuri pentru landurile federale, care trebuie să asigure distribuirea vaccinurilor.

Campania de vaccinare este în Austria în prima etapă, în care se vaccinează personalul sanitar, pacienţii din grupele de risc şi rezidenţii din căminele pentru vârstnici.

Austria se află în prezent într-un al treilea lockdown decretat pentru a limita răspândirea coronavirusului, autorităţile nereuşind încă să frâneze ritmul îmbolnăvirilor. În ultimele şapte zile s-au înregistrat 163 de cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce numărul deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la 6.819.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel