La data de 25 decembrie 2021, în jurul orei 23.00, polițiștii Postului de Poliție St. Veit au fost chemați la un apartament din St. Veit, deoarece fusese semnalată o tulburare de zgomot. Cu toate acestea, nimeni nu bănuia ce îi aștepta pe ofițeri.
După sosirea ofițerilor, o femeie prezentă acolo a refuzat să își dezvăluie identitatea și, în ciuda mai multor avertismente, a acționat extrem de agresiv împotriva ofițerilor.
Polițiști solicitați să intervină într-un scandal, atacați de o româncă
Cetățeanul român, în vârstă de 33 de ani, a fost imobilizat de către polițiști, timp în care a încercat de mai multe ori să îi lovească pe polițiști cu pumnii și să se elibereze din imobilizare.
Folosind forța fizică, femeia de 33 de ani a fost pusă la pământ și arestată.
Testul de alcoolemie a fost pozitiv. Ea va fi denunțată la procuratura din Klagenfurt, potrivit 5min.at.
Un bărbat i-a amenințat cu moartea pe polițiști
Și înainte de Crăciun au existat cazuri de polițiști atacați, în Austria. Un tânăr de 26 de ani s-a dezlănțuit într-un tren din Austria. Bărbatul a refuzat să poarte mască, iar, ulterior, i-a atacat și amenințat pe polițiști.
Poliția din Carintia a organizat seara trecută o serie de verificări într-un tren de călători, care circula de la Salzburg la Klagenfurt. Persoanele care au sunat la poliție au anunțat că o persoană din tren se revoltă și are un comportament agresiv.
Trenul a oprit în gara Mallnitz la ora 20.00, iar polițiștii au fost informați că un pasager refuză să respecte normele de protecție privitoare la pandemie. Astfel, acesta nu purta masca și a devenit din ce în ce mai agresiv în vagonul restaurant, în special față de însoțitorul de tren.
În vagonul-restaurant, ofițerii care au intervenit l-au întâlnit pe bărbatul, care era din Slovenia, dar locuia în Klagenfurt. Bărbatul era vizibil în stare de ebrietate și, după o scurtă conversație, a început să țipe la ofițeri.
Acesta nu a dat curs solicitărilor de a părăsi trenul. El a amenințat că îi va ucide pe polițiști și familiile acestora.
Slovenul nu a încetat comportamentul agresiv și, în ciuda amenințării cu arestarea, el a început să lovească un ofițer de poliție. În cele din urmă, a fost scos din tren și arestat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News