Un român a încercat să dea mită unui militar la granița Austriei de la Nickelsdorf, pentru a intra cu frații săi fără teste PCR. A vrut să-l „ungă” pe soldat cu 50 de euro, dar acesta a chemat polițiștii în ajutor.
Românul, în vârstă de 23 de ani, a mers în instanță săptămâna trecută pentru că a încercat să mituiască un soldat aflat la graniță. Incidentul s-a petrecut pe 11 mai 2021, atunci când românul a vrut să intre în Austria, prin Nickelsdorf, alături de doi frați. Deși legea în vigoare îi obliga să prezinte un test PCR negativ, doar unul din cei trei ocupanți ai mașinii a putut prezenta un astfel de document.
Scuza românului: "Lucram ca agent de pază"
Românul a încercat să se scuze pentru gestul său. "La acea vreme lucram ca agent de pază în Viena. Șeful meu a spus că încă are nevoie de oameni, așa că i-am luat și pe frații mei".
Toți cei trei bărbați aveau nevoie de teste PCR negative pentru a trece granița, dar numai inculpatul a putut să prezinte unul.
"Nu aveam bani să facem testele PCR în România. Ne-ar fi costat 100 de euro de persoană", a spus românul.
Fără test Covid, bărbații ar fi trebuit să intre în carantină. Potrivit inculpatului, acesta a vrut doar să-și ajute frații.
"Am pus 50 de euro în certificatul de înmatriculare și am spus: Vă rog să mă lăsați să trec”, a recunoscut el, scrie publicația bvz.at.
Soldatul nu doar că nu a acceptat banii, dar a sunat și la poliție. În cursul anchetei s-a dovedit că românul, care era pe lista autorităților în căutarea unui loc de muncă, se afla de 30 de zile în țara natală, dar nu a raportat acest lucru la AMS.
În total, din ianuarie până în mai 2021, a încasat în mod ilegal 900 de euro ajutor de șomaj. Pentru că nu a raportat deplasare în străinătate și pentru că a încasat ilegal, șomaj, românul a fost denunțat.
În total, tânărul a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare. În plus, el trebuie să ramburseze indemnizația de șomaj primită ilegal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News