Austria: Românca ACUZATĂ că și-a ucis soțul MILIONAR, preocupare INEDITĂ în închisoare

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Petronela, românca anchetată încă de procurori și acuzată că și-a ucis soțul milionar în Austria, are preocupări cu totul și cu totul inedite în închisoare. 

Pentru că a fost subiect în presa internațională și s-au folosit deja numeroase fotografii cu ea, Petronela a decis să-și facă puțin curățenie pe contul de socializare. Astfel, aceasta și-a schimbat fotografia de profil alegând una preferată și a editat mai multe elemente ale contului său.

De asemenea, Petronela a decis să facă publice mai multe din informațiile ce nu erau disponibile pentru persoanele pe care nu le avea la prieteni, iar din câte se pare nu a dorit să își închidă contul de socializare, deși nu se află într-o situație tocmai ușoară și fotografiile ei abundă în toată presa. Media austriece publică în continuare date din anchetă. 

Au existat în ultima perioadă mai multe zvonuri și mărturii are unor oameni care i-au auzit pe cei doi certându-se în noaptea în care a avut loc crima. Inițial s-a vorbit despre faptul că Petronela ar fi flirtrat cu un chelner, apoi o altă ipoteză de la care ar fi pornit cearta dintre cei doi s-ar fi referit la faptul că aceasta ar fi fost prinsă în timp ce fura din seif câteva zeci de mii de euro.

Conform presei austriace, Petronela era în stare avansată de ebrietate în momentul comiterii crimei. Ea se află în acest moment în arest preventiv.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel