Austria: Teroriști arestați înainte să se detoneze în Piața de Crăciun din Viena. Plănuiau un măcel

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:
terorist
terorist

Autorităţile austriece au dejucat un proiect de atentate, dintre care unul urma să lovească o piaţă de Crăciun la Viena, potrivit agenţiei austriece de presă APA, citată marţi de France Presse.

Trei bărbaţi de origine cecenă ar fi implicaţi în acest caz, fiind influenţaţi de ideologia grupării Stat Islamic (SI), potrivit APA.

Unul dintre ei, un tânăr în vârstă de 24 de ani, reperat după un denunţ anonim, era deja în închisoare după două încercări de a ajunge în Siria şi a se alătura SI. El comunica cu cei doi presupuşi complici ai săi folosind un telefon mobil şi încălcând regulile închisorii, adaugă APA.

Ceilalţi doi, în vârstă de 25 şi 31 de ani, au fost încarceraţi la sfârşitul săptămânii trecute.

Voiau să omoare cât mai mulți oameni

 

Şeful reţelei ar fi intenţionat să atace piaţa de Crăciun din faţa Catedralei Sfântul Ştefan în centrul Vienei, între Crăciun şi Anul Nou.

Potrivit agenţiei austriece, alte ţinte potenţiale ar fi putut fi Salzburg (vest), dar şi oraşe din Germania, Franţa şi Luxemburg, relatează Mediafax.

Parchetul responsabil cu ancheta nu a putut fi contactat luni pentru comentarii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel