Austria. Un român, implicat într-o cursă ilegală de mașini, a trecut cu o viteză amețitoare chiar pe sub nasul poliției

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Ghinion pur pentru un român de 23 de ani din Leonding, Austria. Implicat într-o cursă ilegală de mașini, acesta a trecut chiar prin fața unui echipaj de poliție, cu o viteză amețitoare de 130 de kilometri pe oră, mai mult decât dublul permis pe acel sector de drum. Oamenii legii l-au "premiat" la finalul cursei, lăsându-l fără permis.

În timpul unei curse ilegale pe B 139, la Leonding, un român (23 de ani) a fost măsurat de poliție cu aradul având 130 km/h, în loc de 60 km/h, cât este permis. Polițiștii l-au oprit pe "rezerva-Verstappen" și i-au ridicat permisul de conducere. 

Doi șoferi s-au angajat într-o cursă nebună pe B 139, în zona municipală Leonding, joi, în jurul orei 22.00. În același timp, polițiștii efectuau măsurători de viteză în această zonă, unde se aplică o limită maximă de viteză de 60 km/h.

Austria. Român, implicat într-o cursă ilegală de mașini

 

Unul dintre cele două autoturisme, cel al unui român de 23 de ani din Linz, a fost măsurat cu o viteză de 130 km/h. Polițiștii s-au repezit imediat în spatele mașinii. Ei au pornit o cursă după mașină și a reușit să o oprească în zona Kornstraße.

În timpul controlului, românul nu a putut prezenta permisul de conducere, care a fost adus la oprire de o rudă și a fost luat imediat de către polițiști. Bărbatul s-a ales cu o reclamație.

Un alt român, de 32 de ani a fost prins când a încercat să introducă ilegal, din Austria în Germania, un sirian, pe care l-a ascuns sub haine.

Austria. Mașină condusă de un român, oprită pentru un control

 

În timpul unui control, în dimineața de sâmbătă, în jurul orei 1.00, vameșii au oprit un autoturism cu numere de înmatriculare românești la punctul de trecere a frontierei Suben.

Automobilul, cu nouă locuri, era condus de un român de 32 de ani. Bărbatul le-a spus ofițerilor că se îndrepta spre Țările de Jos cu opt pasageri, care mergeau la muncă. După ce ocupanții vehiculului au fost rugați să coboare, oamenii legii au mai găsit o altă persoană, ascunsă sub mai multe materiale textile, pe al doilea rând de scaune, scrie krone.at.

Acest bărbat era un sirian, care locuia ilegal în Austria. El a declarat că a urcat în mașina românului la popasul Sf. Valentin și că destinația lui era Germania. Sirianul a fost arestat și dus de către poliția de imigrație la centrul de detenție al poliției Wels.

Românul, în vârstă de 32 de ani, a fost și el arestat și sesizat la Parchetul din Wels. Acolo, avocații au decis, spre uimirea polițiștilor, ca românul să fie cercetat în libertate. Românul nu a fost acuzat de contrabandă, ci doar de sprijinirea și favorizarea locuinței ilegale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel