Autocar cu pasageri, implicat într-un accident rutier în Timiș: trei victime au ajuns la spital

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
 Sursa foto: freepik.com
Sursa foto: freepik.com

Trei persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică seara, 3 decembrie, pe raza comunei Remetea Mare.

În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism, un microbuz de transport marfă şi un autocar cu 52 de persoane. Două dintre victime sunt din autoturism şi una din autocar, a anunţat Biroul de presă al ISU Timiş.

"Din primele informaţii a reieşit că, în urma evenimentului, au rezultat trei victime - două din autoturism, prezentând politraumatisme, şi o alta din autocar. Toate cele trei victime sunt transportate la spital, în stare conştientă şi cooperantă", a transmis ISU Timiş.

În urma apelului la numărul unic de urgenţă 112, la locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, una de primă intervenţie şi comandă, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. La faţa locului a fost alocată şi o ambulanţă SAJ Timiş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel