În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în scopul sustragerii de la controlul vamal, în cala autocarului, cantitatea de 7.400 de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.
În data de 01 iulie a.c., în jurul orei 02.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi - I.T.P.F. Iași, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Râşeşti, județul Vaslui un microbuz, înmatriculat în Republica Moldova, condus de cetățeanul român D.V., în vârstă de 30 de ani. La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au descoperit 4.840 de ţigarete şi 10,5 litri băuturi alcoolice, diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor în valoare totală de 7.037 de lei, sancţionarea contravenţională a lui B.R. cu amendă în valoare totală de 10.000 de lei, iar în cazul lui D.V. polițitiiefectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News