Ceea ce trebuia să fie un autobuz spațios și lejer pentru pentru a face față unei călătorii lungi și obositoare s-a dovedit de fapt un depozit ambulant pentru transportul a tot felul de unelte de lucru. Cu toate riscurile implicate pentru pasageri dacă ar fi avut loc un accident rutier.
Ieri, 20 februarie, agenții Poliției Rutiere din Padova au oprit un autobuz la stația de taxare din Grisignano (Vicenza) pentru a identifica șoferul și a efectua un scurt control al pasagerilor și al încărcăturii transportate. Din consultarea actelor și interogarea șoferului a rezultat că autobuzul plecase din Torino și se afla în tranzit cu destinația finală Chișinău, în Moldova, cu 10 pasageri la bord.
Surprize nesfârșite
Odată deschise compartimentele autobuzului pentru efectuarea verificării, agenții au observat prezența diverselor obiecte, de la motocoase până la schele, unele plasate chiar între locurile pasagerilor.
Șoferul nu avea autorizație pentru transportul mărfurilor. Șoferul a primis o amenda de 4.000 de euro, iar autocarul a fost pus sub sechestru. Șoferului nu i-a mai rămas decât să contacteze compania pentru a trimite un vehicul de schimb pentru a le permite celor zece pasageri să-și continue călătoria către Moldova, relatează publicația Padova Oggi.
Citește și știrea amuzantă a zilei: Bărbat, condamnat la închisoare în Italia pentru că i-a impus soției să facă economie în casă: "Era obsedat să nu cheltuiască"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News