Autocar, plin cu pasageri, oprit la intrare în România. Polițiștii, șocați de ce au găsit în sistemul de venitlație

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Autocar, plin cu pasageri, oprit la intrare în România. Oamenii legii, șocați de ce au găsit în sistemul de venitlație
Autocar, plin cu pasageri, oprit la intrare în România. Oamenii legii, șocați de ce au găsit în sistemul de venitlație

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu lucrători vamali au descoperit, la controlul de frontieră, ascunse în sistemul de ventilație al unui autocar, peste 6.000 de tigarete de contrabandă

 

 

În ziua de 29 octombrie a.c, în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autocar, cursă regulată pe ruta Chișinău-Iași, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 33 de ani.

Pentru valorificarea unor date și informații deținute la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, polițiștii au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în sistemul de ventilație al autocarului, cantitatea totală de 6.220 de ţigarete (311 de pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 1.550 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

Contrabandă la alt nivel: Țigări, transportate cu parapanta din Ucraina, în România

 

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Siret - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 8.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost trecute ilegal peste frontieră din Ucraina în România, cu ajutorul unui aparat de zbor de mici dimensiuni.

În data de 28 octombrie, în jurul orei 03.25, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Siret - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat în zona de responsabilitate și observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere, un aparat de zbor de mici dimensiuni (posibil parapantă cu motor) care s-a deplasat din Ucraina în România, pe direcţia localităţilor Dorneşti-Grăniceşti, județul Suceava şi, ulterior, s-a întors pe teritoriul statului vecin.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina, precum şi autorităţile competente despre producerea evenimentului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, concomitent cu monitorizarea traseului aparatului de zbor.

De asemenea, în zona de responsabilitate pe direcţia respectivă s-au deplasat mai multe echipe operative care au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care pe raza localităţii Grăniceşti, jud. Suceava, au fost descoperite, abandonate, mai multe colete care conţineau țigări de contrabandă.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 8.000 de pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 93.600 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel