Automobil, burdușit cu parfumuri contrafăcute. Poliţiştii de frontieră au confiscat toată marfa

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Automobil, burdușit cu parfumuri contrafăcute. Poliţiştii de frontieră au confiscat toată marfa.
Automobil, burdușit cu parfumuri contrafăcute. Poliţiştii de frontieră au confiscat toată marfa.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești, pe timpul unei misiuni specifice în zona de responsabilitate, au descoperit și ridicat în vederea confiscării zeci de flacoane cu parfumuri de diferite mărci, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un tânăr din Galaţi intenţiona să le comercializeze.

În data de 20.01.2022, în jurul orei 01.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Frumușița, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, oamenii legii au descoperit 59 de flacoane cu parfum de diferite mărci, având inscripționate numele unor firme consacrate în producerea de parfumuri, pentru care nu existau documente de provenienţă.  

Pe timpul cercetărilor efectuate, bărbatul a declarat că a achiziționat bunurile de la un prieten,  cu scopul de a le comercializa.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor descoperite, în vederea expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea lor. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Ieri, în vama Calafat, polițiștii au depistat doi bărbați, care erau ascunși în cabina unui ansamblu rutier, sub o saltea.

 

Camion, verificat amănunțit în vama Calafat. Doi bărbați au încercat să iasă din România, ascunși sub o saltea

 

Un cetățean turc și un cetățean iranian au fost depistați de către poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat, ascunși în cabina unui ansamblu rutier, sub o saltea.

Cei doi migranţi, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor. 

În ziua de 18.01.2022, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean turc, în vârstă de 42 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, legume din Turcia pentru o societate din Germania.

În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în cabina mijlocului de transport, într-un spațiu creat prin decuparea saltelei, două persoane de sex masculin.

 

Cei doi intenționau să ajungă în Germania

 

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că unul dintre aceștia este cetățean turc, în vârstă de 30 de ani, iar cel de-al doilea este cetățean iranian, în vârstă de 31 de ani.  Aceștia au declarat polițiștilor faptul că  intenționau să ajungă în Germania și au plătit șoferului câte 2.000 de euro fiecare, pentru a le facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

În acest context, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi cetățeni străini, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel