Autoritatea Electorală Permanentă, proiect pentru românii care votează în diaspora: Prima oprire - Italia

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un proiect pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor alegătorilor, prevenirea corupţiei şi o mai mare transparenţă în contextul alegerilor a fost iniţiat de Autoritatea Electorală Permanentă. Proiectul se derulează în 12 ţări unde există comunităţi mari de români.

O sesiune de informare a fost organizată aseară la Roma, după ce proiectul a fost lansat la Paris, pe 5 septembrie.

La Roma sesiunea de informare s-a adresat direct conaţionalilor şi asociaţiilor de români din întreaga peninsulă, precum şi Corpului Diplomatic, potrivt Rador.

Proiectul, intitulat “DIGI-EMB – Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței, eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale”, este cofinanțat din Fondul Social European (FSE) și a fost derulat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA).

Sesiunea de prezentare a fost susținută de reprezentanții Autorității Electorale Permanente din România – doamna Loredana-Irina Pop, expert pentru coordonarea conținutului de învățare pentru programul de formare continuă în proiectul DIGI-EMB și director al Direcției de instruire și îndrumare a organismelor electorale din Departamentul suport organizatoric electoral, și de domnul Ion Mincu-Rădulescu, expert pentru relația cu partenerii în proiectul DIGI-EMB.

Evenimentul a continuat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri cu membrii comunității de români din Italia prezenți la întâlnire, în cadrul căreia au luat cuvântul, pe lângă experții din cadrul AEP, domnul Iulian Ivan, director general, și doamna Otilia Sîrbu, ambii din cadrul Biroului pentru Organizarea Proceselor Electorale din Ministerul Afacerilor Externe, informează Ambasada României în Italia.

În contextul proceselor electorale ce se vor desfășura pe parcursul anului 2024 și vor fi organizate și în afara granițelor țării, informarea alegătorilor români din străinătate privind aspectele de etică și integritate, prin organizarea de reuniuni în capitalele țărilor unde se află cei mai mulți votanți români, reprezintă o inițiativă necesară și bine-venită, ce contribuie de o manieră substanțială la implementarea prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție 2021-2025.

„În cadrul proiectului se desfăşoară o campanie de conştientizare a alegătorilor români din străinătate în 12 ţări. A fost aleasă şi Republica Moldova, pentru că am considerat că este bine să acordăm importanţă şi alegătorilor români din Republica Moldova. Proiectul considerăm că îmbunătăţeşte foarte mult ceea ce înseamnă conştientizarea alegătorului cu privire la principiile eticii şi integrităţii pe perioada procesului electoral. Acest eveniment îl vedem încadrat în contextul alegerilor care vor avea loc anul viitor, în 2024“, potrivit lui Ion Mincu Rădulescu, Departamentul Cooperare Internaţională din cadrul Autorităţii Electorale Permanente.

Următoarea sesiune de informare va avea loc la 19 septembrie, la Bruxelles, iar ultima la Dublin, la 14 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel