Autorităţile britanice au cerut, joi, departamentelor guvernamentale să înceteze instalarea camerelor de securitate fabricate de companiile chineze care fac obiectul legilor privind securitatea, să deconecteze astfel de dispozitive de la reţelele centrale de calculatoare şi să ia în considerare eliminarea lor completă.
Ordinul, prezentat într-o declaraţie scrisă adresată parlamentului de ministrul Oliver Dowden, afirmă că decizia a fost luată în urma unei analize a "riscurilor de securitate actuale şi viitoare asociate cu instalarea sistemelor de supraveghere vizuală pe proprietatea guvernului".
"Evaluarea a concluzionat că, în lumina ameninţării la adresa Regatului Unit şi a capacităţii şi conectivităţii în creştere ale acestor sisteme, sunt necesare controale suplimentare", a spus dl Dowden.
"Departamentele au fost, prin urmare, instruite să înceteze desfăşurarea unor astfel de echipamente pe site-uri sensibile, dacă sunt produse de companii care fac obiectul Legii naţionale de informaţii a Republicii Populare Chineze".
"Deoarece considerentele de securitate sunt întotdeauna primordiale în jurul acestor site-uri, luăm măsuri acum pentru a preveni materializarea oricăror riscuri de securitate", potrivit Reuters, titrează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News