Companiile care se ocupă de construcția autostrăzii Pitești-Sibiu întâmpină probleme în ceea ce privește lipsa forța de muncă. Până acum au fost angajate persoane atât din zonele în care se desfășoară lucrări (Argeș, Sibiu sau Vâlcea), dar și din alte județe ale țării, însă numărul acestora nu este suficient. Se are în vedere, inclusiv, aducerea de muncitori din afara țării, întrucât localnicii nu sunt interesați.
Cum arată oferta de muncă
Unui muncitor necalificat care își dorește să lucreze pentru aceste companii, i se va oferi salariul net lunar în valoare de 4.500 - 5000 net, informează presa locală.
Salariul pentru muncitorii calificați este mai mare. Salariul net pe lună începe de la 8.000 de lei pentru un fierar-betonist, buldozerist sau excavatorist.
Ambele categorii de angajați beneficiază de ore suplimentare plătite și tichete de masă. De asemenea, celor interesați care nu locuiesc în zonă, li se pune la dispoziție cazare gratuită.
Ce spun localnicii
Pe loturile cele mai grele ale autostrăzii (Tigveni-Cornetu şi Cornetu-Boiţa), antreprenorii au mari probleme în a găsi localnici dispuşi să muncească. În ciuda eforturilor depuse pentru a găsi muncitori pe plan local, oamenii refuză vehement ofertele propuse din cauza salariilor despre unii sunt sceptici, alții spun că sunt prea mici.
”4.000 de lei? E miniciună. Știu eu. Și te bagă la lopată. La banii pe care îi dau ăștia îți rupi sănătatea și ajungi la spitale”, spune un localnic din Argeș.
”Să văd întâi contractul. Dar 4.000 e puțin. Nu ajunge. Nu, nu am nicio calificare, am lucrat mai demult la pădure. Cu cârca. Dar e puțin pentru câtă muncă e. Nu e ca la pădure. Să mai crească salariul și mă mai gândesc”, spune altul.
Întreaga lucrare ar trebui să fie finalizată în anul 2028
Durata contractului este de 57 de luni, dintre care 12 luni proiectare și 45 de luni execuție.
„E o autostradă care trece munţii şi face legătura dintre Ţara Românească şi Ardeal. Avem 4,5 milioane metri cubi de săpătură, 3,5 milioane metri cubi de umplutură, peste 50 km de piloţi foraţi. Avem două noduri rutiere, unul la începutul contractului, în localitatea Cornetu şi unul în localitatea Şuici, la Rudeni mai exact, în a doua jumătate a contractului. Trebuie să construim şi un ecoduct care va traversa râul Olt, calea ferată şi DN7”, a declarat Adrian Bodoc, manager proiect Webuild.
„În momentul de faţă suntem în etapa de proiectare, lucrăm la elaborarea proiectului pentru autorizarea de construire şi a proiectului tehnic de execuţie. Studiile de teren, arheologia, studiile topografice, precum şi studiile geotehnice au fost finalizate. Ca lucrări pregătitoare, am început cu organizarea de şantier din comuna Cepari şi cu defrişarea pădurilor aflate în fond forestier. Vom mai avea încă o organizare, în zona tunelului, la kilometrul 62+300 şi încă o organizare, la începutul contractului, la Cornetu, la km 44+500”, a mai spus Bodoc.
Secţiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Piteşti va avea cel mai lung tunel de autostradă din România.
Pentru cei 37,4 km de autostradă, valoarea contractului este de 5,323 miliarde de lei, fără TVA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News