Autostrada Transilvania. Până se să apuce de ea, autorizația de construcție a EXPIRAT

Narcis Popa |
Data publicării:

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, marți, pe Facebook, că autorizaţia de construire pentru porţiunea de 4,5 km a Autostrăzii 3 dintre Aeroportul Transilvania (Ungheni) și sud-vestul orașului Târgu Mureș (plus drum legătură conexiune cu zona Promenada Mall/Metro) a expirat încă din luna aprilie.

Asociaţia Pro Infrastructură precizează că licitația pentru "ciotul" de 4,5 km al Autostrăzii A3 între Aeroportul Transilvania (Ungheni) și sud-vestul orașului Târgu Mureș (plus drum legătură conexiune cu zona Promenada Mall/Metro) a fost lansată acum aproape 3 ani, pe 21.10.2016, iar autorizația de construire a fost emisă în aprilie 2017.

"Pe-atunci părea a fi un proiect gestionat responsabil de statul român, birocrația fiind rezolvată înainte de semnarea contractului. Dar ulterior totul s-a transformat într-un FIASCO.Echipa care a gestionat licitația a luat nenumărate decizii eronate, întoarse în repetate rânduri de judecători în urma contestațiilor celor doi antreprenori rămași în cursă (Strabag și Itinera). Și telenovela nu s-a terminat, depășindu-se inclusiv termenul de valabilitate a ofertelor (30.11.2018). Sunt șanse mari de anulare după ani întregi de chin", anunță ONG-ul, pe Facebook.

Asociaţia Pro Infrastructură avertizează că autorizația de construire nu mai este valabilă, "expirând în aprilie 2019, ea fiind condiționată de începerea lucrărilor în cel mult doi ani de la emitere. Cel mai probabil trebuie obținute din nou toate avizele, autorizațiile și certificatul de urbanism".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel