Autoturism Tesla, furat din Norvegia, descoperit în judeţul Suceava

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
autoturism_tesla
autoturism_tesla

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației cu sprijinul colegilor din cadrul ITPF Iași au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Tesla, în valoare de 52.000 de euro, căutat de autoritățile din Norvegia.

Ieri, 12 noiembrie a.c., polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmației, cu sprijinul colegilor de la  I.T.P.F. Iași, au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava a fost identificat un autoturism marca Tesla, înmatriculat în Norvegia. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel