Avertismentul unui italian stabilit în România: "Trecerea la euro va fi un dezastru. Vă garantez" - VIDEO

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Italianul e stabilit în România de 10 ani (Foto: TikTok)
Italianul e stabilit în România de 10 ani (Foto: TikTok)

Un italian care locuiește în România de 10 ani spune că trecerea la moneda euro va fi un dezastru pentru țara noastră, amintind explozia prețurilor după ce Italia a adoptat moneda unică europeană. 

Un italian a fost întrebat despre diferențele dintre țara sa natală și noua sa casă. După 10 ani de viață în București, el a comparat România cu sudul Italiei, afirmând că, în ciuda provocărilor, se simte mai în siguranță în București decât în orașele italiene. Totuși, există un aspect care nu-i place: costul vieții.

"România seamănă cu partea de sud a Italiei, unde poți face multe lucruri, dar siguranța este un aspect esențial”, spune el în clipul publicat pe contul de TikTok numit "graurii". Acesta a observat că, în Italia, problemele legate de imigrație au dus la o creștere a infracționalității, făcând viața de zi cu zi mai complicată.

"Aici nu sunt probleme pe drumuri, ca în Italia, cu toți mmigranții. Sunt multe orașe în Italia unde e mai bine să stai acasă, închis, în timp ce aici, în România, nu e așa deloc. Sunt orașe unde și la ora aceasta, lângă o stație de metrou, apare cineva cu un scuter și îți ia lanțul, rucsacul. Siguranța a devenit destul de slabă în Italia. Aici nu sunt problemele astea. Încă nu există imigrarea pe care o avem în Italia. Sper să nu fie nici aici", adaugă bărbatul care locuiește în București. 

Trecerea la euro, un "dezastru"

 

Un alt aspect menționat a fost introducerea euro în România. "Momentan nu este euro și asta este un lucru mare. Păcat că o să vină curând și o să fie un dezastru. De ce? În Italia, când s-a trecut la euro, ce costa unu a urcat la trei. Și o să se întâmple și aici. Momentan, prețurile au crescut în România din alte motive. Dar schimbul de monedă o să fie destul de grav. Nu o să fie convenabil pentru români. Vă garantez, o să vedeți", explică el. 

Deși recunoaște că România a devenit mai scumpă, mai ales în București, italianul observă că salariile din România încep să se apropie de cele din Italia, deși sunt încă mai mici.

"Salariile încep să se apropie, dar încă sunt mai jos. Și problema este că Bucureștiul a devenit foarte scump. M-am întors duminică. Săptămâna trecută am văzut în Italia că prețurile sunt aproape la fel ca în București sau chiar ceva mai mici. De multe ori mă întreb dacă sunt în București sau Los Angeles. Nu știu, nu înțeleg. Poate că am greșit țara", glumește italianul. 

VIDEO

 

@graurii ???????? România vs Italia ???????? ▪️Părerea unui italian care locuiește de 10 ani în România! #interview #italy #romania #viral #foryou #acasa #home ♬ sunet original - Graurii

 

----------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel