Avocatul președintelui Lua da Silva, votat la Curtea Supremă. Va putea rămâne până în 2050 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Fostul Președinte al Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva
Fostul Președinte al Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva

În Brazilia, fostul avocat al președintelui Lula da Silva, care l-a scăpat de închisoare pe acesta, a devenit judecător la Curtea Supremă. El a fost propus chiar de fostul său client, mulțumit de rezultatele obținute. 

Senatul brazilian a aprobat miercuri numirea lui Cristiano Zanin la Curtea Supremă, avocatul care l-a apărat pe preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva în procesele sale pentru corupţie, informează AFP.

Cu 58 de voturi pentru şi 18 împotrivă, camera superioară a validat nominalizarea candidatului propus de Lula da Silva după o audiere care a durat opt ore în faţa parlamentarilor.

În timpul audierii, Zanin a afirmat că va acţiona în cea mai înaltă instanţă a ţării "fără nicio relaţie de subordonare" faţă de preşedintele de stânga.

"Imparţialitatea este pentru mine fundamentală şi reprezintă un element structural al justiţiei însăşi", a declarat juristul.

Zanin va putea fi membru al Curţii Supreme până în 2050, conform unei reguli care impune ca judecătorii să se pensioneze la vârsta de 75 de ani.

Născut în Piracicaba, în statul Sao Paulo (sud-est), Zanin, în vârstă de 47 de ani, este un avocat specializat în drept civil şi procesual.

Procesele lui Lula da Silva

 

A câştigat notorietate prin apărarea lui Lula da Silva în cadrul proceselor legate de mega-scandalul de corupţie "Lava Jato".

Aceasta este prima nominalizare făcută de preşedintele de stânga la Curtea Supremă de la începutul celui de-al treilea său mandat în ianuarie.

În timpul campaniei electorale împotriva predecesorului său de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, Lula da Silva a declarat în repetate rânduri că este împotriva numirii "prietenilor" la Înalta Curte.

"Consider că membrii Curţii Supreme ar trebui să fie aleşi în funcţie de competenţa lor şi de CV-ul lor, nu pe bază de prietenie", a afirmat el într-un dezbatere la postul de televiziune Bandeirantes, relatează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel