Azilele groazei. Raluca Turcan, după ce PSD i-a cerut demisia: "Semnarea acreditării e o cerință administrativă" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Raluca Turcan anunță majorarea salariului minim pe economie
Raluca Turcan anunță majorarea salariului minim pe economie

Raluca Turcan a transmis un mesaj după ce PSD i-a cerut demisia pentru că ar fi semnat actul de acreditare al unui azi "al groazei". 

La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale, a transmis, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, după ce PSD i-a cerut demisia în scandalul "azilelor groazei" având în vedere că a deţinut portofoliul Muncii în perioada respectivă.

"La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale. Semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Sunt acreditaţi peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel naţional (pe an sunt de ordinul sutelor). Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii sau pentru a bloca aflarea adevărului trebuie să plătească. Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi", a scris Turcan, într-un mesaj postat luni pe Facebook.

Romașcanu cere demisia Ralucăi Turcan, pentru că și PSD a renunțat la doi miniștri



Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a susţinut că Raluca Turcan ar trebui să îşi dea demisia, pentru că este una dintre persoanele care au avizat "azile ale groazei".

"În plan politic, Gabriela Firea şi Marius Budăi şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică. Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit", a afirmat Romaşcanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel