Bădălău îşi explică declaraţiile împotriva DIASPOREI: "Regret, dar sunt corecte. Muncesc la NEGRU şi a trebuit să îi tratăm pe banii noştri"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Niculae Bădălău revine cu explicaţii după controversatele sale declaraţii despre românii din Diaspora, inclusiv filmarea în care este surprins alături de lăutari pe versuri precum "Să vină Diaspora, că noi ne p***m pe ea". Senatorul social-democrat se pregăteşte în aceste zile să lase în urmă viaţa politică şi să ocupe un post de vicepreședinte al Curții de Conturi.

"Să nu fiu rău! Eu vreau să spun că nu sunt mai rău decât cei care au vânturat plăcuța aia suedeză vis-a-vis de PSD şi aia a părut la toată lumea drept o campanie originală și foarte bună. Haideți să fim serioși cu poveștile astea! unii din presă voiau să lipească o etichetă, că am fost la o petrecere la care un domn s-a gândit să cânte minunea aia, două fraze, e povestea lui, nu-i a mea", a declarat Niculae Bădălău, la Digi 24, referindu-se la maneaua controversată la adresa românilor din Diaspora.

Totodată, social-democratul a declarat în luna decembrie a anului trecut, într-o conferință de presă, că este "o nebunie" să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind "fetele alea de le duc ăștia".

Bădălău şi-a cerut ulterior scuze şi s-a retras de la conducerea interimară a PSD, după ce mai mulţi membri ai partidului s-au delimitat de spusele acestuia.

Senatorul a încercat să dreagă declaraţia, însă apoi a subliniat că în afară de 700.000 de români cu contracte de muncă, restul muncesc la negru, fără asigurări medicale şi trebuiesc trataţi pe banii statului.

"Declaraţia de la conferinţa de presă... Eu am spus foarte clar, sunt 700.000 de oameni cu contracte de muncă. Și acest lucru s-a văzut acum prin exodul mare, neavând contracte de muncă nu aveau nici asigurări restul. Despre asta am povestit. Regret aceste declarații, cu toate că sunt corecte, că sunt 700.000 de români care au contracte de muncă și asigurări medicale în străinătate, restul muncesc la negru și au venit în țară și a trebuit să-i tratăm pe banii noștri, a celor activi din ţară ţi în perioada aceasta”, a mai declarat Niculae Bădălău, la Digi 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel