Tragedia a avut loc în data de 14 decembrie 2020 atunci când trupurile neînsuflețite ale Elenei și fiul ei Francesco au fost descoperite într-un apartament de la primul etaj de oamenii care administrau parohia care au alertat imediat autoritățile. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul celor doi. Amintim că Elena lucra ca badantă, însă de câteva săptămâni ar fi rămas fără serviciu și ar fi primit găzduire într-una din camerele parohiei San Martino, administrate de asociația San Girolamo Emiliani.
Primele ipoteze ale anchetatorilor susțin că decesul ar fi fost provocat de o scurgere de gaze. Se pare că Elena a aprins, pentru a încălzi camera unde se afla cu fiul ei, o sobă pe gaz tip ciupercă, care se foloseşte în exterior. Flacăra s-ar fi stins în timpul nopții, însă gazul a continuat să iasă, iar românca și fiul ei ar fi murit în somn.
Bunica băiețelului aproape a leșinat de durere
Zeci de localnici, rude, prieteni sau oameni care nu i-au cunoscut niciodată s-au adunat zilele trecute în Biserica din satul Plavalari, comuna Udești, pentru a-i conduce pe ultimul drum pe Elena și pe fiul său de 6 ani.
După aproape jumătate de an, tânăra de 36 de ani, din comuna suceveană Udești, care a fost găsită fără suflare împreună cu fiul său, în Italia, au reușit să-și găsească somnul de veci în cimitirul satului, după ce autoritățile italiene au finalizat ancheta și au permis să fie ridicate de la morgă cele două trupuri neînsuflețite.
Mama femeii a așteaptat ziua în care să poată să-și îngroape creștinește fiica și nepotul în vârstă de doar șase ani și de multe ori a crezut că va muri de durere și nu va mai apuca acest moment, relatează obiectivdesuceava.ro. Cele două sicrie, așezate în fața Sfântului Altar, au rupt sufletele celor prezenți, iar când preotul s-a apropiat de micuțul sicriu alb în care se afla trupul neîsuflețit al micuțului Francesco și a spus că este momentul ca cei prezenți să își ia rămas bun, bunica băiețelului aproape a leșinat de durere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News