Oribila crimă a avut loc duminică, în localitatea Reading din Marea Britanie. Oliver Stephens, un băiat de 13 ani cu tulburări autistice, a murit cu un cuțit înfipt în ceafă, pe un câmp la doar câteva sute de metri de casa unde locuia.
Fata de 13 ani este considerată autoarea crimei, potrivit documentelor instanței de judecată și care au fost citite la audierea de joi. Ea i-ar fi instigat pe prietenii ei, de 13 și 14 ani, să șteargă toate conversațiile din telefoanele lor care avea legătură cu puștiul ucis, relatează cotidianul The Sun.
Cei trei adolescenți riscă până la 14 ani de închisoare, din momentul în care vor deveni adulți, potrivit legii britanice.
„Oliver era, în sine, o enigmă”
Familia băiatului ucis a mulțumit, într-o declarație, tuturor persoanelor care au încercat să-l salveze.
„Un trecător a încercat să îi dea primul ajutor, precum și un medic aflat în timpul liber, iar apoi echipa de paramedici. Le mulțumim tuturor, precum și criminaliștilor, polițiștilor care se ocupă și acum de caz, precum și familiei, vecinilor, prietenilor și colegilor care ne spijină în acest momente” au spus părinții lui Oliver.
„Oliver era, în sine, o enigmă, fiind diagnosticat atât cu autism cât și PDA (o afecțiune patologică definită prin evitarea oricăror sarcini și responsabilități zilnice, dusă la extrem, n.r.”). Îi trecea repede orice cu u zâmbet și o mângâiere pe obraz” a declarat tatăl acestuia.
Polițiștii fac apel la populație pentru informații care ar putea să-i ajute în anchetă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News