Bandă de hoți români, condamnată în Italia: Au furat peste 100.000 de euro de pe cardurile bătrânilor

Alexandra Curtache |
Data publicării:
sursa foto: Freepik
sursa foto: Freepik

Trei români au fost condamnați la închisoare pentru golirea conturilor unor persoane în vârstă. Aceștia au reușit să sustragă prin această escrocherie un total de peste 100.000 de euro. 

Cele trei persoane arestate făceau parte dintr-o bandă de 14 români care sunt cercetați și ei de carabinierii din Ancona.

Inculpații, cu vârste cuprinse între 39 și 61 de ani, acționau în principal la bancomate, abordând victimele în timp ce acestea își efectuau retragerile. Sub pretextul că le-a căzut o bancnotă, aceștia distrăgeau victimele și schimbau cardul de bancomat cu unul furat anterior, care era apoi folosit pentru a goli contul bancar al victimei.

Investigațiile au stabilit că banda a comis cel puțin șase jafuri între septembrie și noiembrie 2020, lovind tot atâtea victime în orașul Ancona și în împrejurimi. Victimele, în principal persoane în vârstă, și-au găsit conturile goale după ce au fost abordate de membrii bandei la ghișeele băncilor.

 

Românii au primit până la 4 ani de închisoare 

 

Trei dintre membrii bandei au fost condamnați astăzi de un judecător din Ancona în primă instanță. Un român în vârstă de 61 de ani a primit o sentință de 4 ani de închisoare, în timp ce un altul în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Un al treilea român în vârstă de 45 de ani a primit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare.

Toți trei au fost găsiți vinovați de furt calificat, primire de bunuri furate și utilizare abuzivă și falsificare de instrumente de plată fără numerar. Aceștia au fost arestați și se află în custodia autorităților italiene. Hoții ar fi furat peste 100.000 de euro, conform presei italiene.

În total, banda este responsabilă de cel puțin 20 de jafuri, comise în mai multe orașe din Italia, împotriva unor victime cu vârste cuprinse între 59 și 89 de ani. Procurorii au obținut extrădarea membrilor bandei din România pentru a fi judecați în Italia, iar procesul continuă pentru ceilalți membri ai bandei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel