Şoferul unui autoturism a ieşit dintr-o benzinărie fără să se asigure. A fost izbit în plin de o altă maşină care circula regulamentar.
„Eram înăuntru şi am auzit o bubuitură şi a fugit lumea, zice că a luat foc, nu ştiu. Am venit şi noi, am dat un stingător să stingă asta”, spune un martor la Observator.
Atât tânărul care a provocat accidentul cât şi alţi doi oameni, pasageri în maşina lui, au fost răniţi. Iar după impact, autoturismul în care erau cu toţii a luat foc. Martorii au reuşit să stingă incendiul înainte de a se produce o tragedie.
O a treia victimă aştepta întinsă pe jos, o altă ambulanţă
Deşi iniţial la 112 s-au anunţat 4 victime, la faţa locului s-au deplasat pompierii de la descarcerare şi o singură ambulanţă de prim ajutor. Asta pentru că alte autosanitare nu erau disponibile. Paramedicii au evaluat răniţii, iar şoferul vinovat împreună cu o tânără rănită au fost urcaţi în salvare. Asta în timp ce o a treia victimă aştepta întinsă pe jos, o altă ambulanţă.
Aşteptarea a durat mai mult de o jumătate de oră. Cum temperatura de afară nu depăşea 0 grade celsius, ca să încălzească rănitul de pe targă, paramedicii SMURD l-au acoperit cu pături.
Singura ambulanţă cu medic a mers mai bine de 60 de kilometri
Singura ambulanţă cu medic de pe zona Dej - Gherla, ca să ajungă la caz, a mers mai bine de 60 de kilometri.
„Noi veneam dinspre Cluj, am fost la caz cu o gravidă, şi intervenţia ne-a fost dată în momentul în care eram în dreptul aeroportului. De aceea intervenţia noastră la locul accidentului a durat un pic mai mult”, a declarat dr. Mariana Baciu, Ambulanta Dej, potrivit sursei citate.
Cele trei victime au fost transportate la spital, iar medicii spun că viaţa nu le este pusă în pericol. În zona Dejului există doar trei ambulanţe pentru 70 de mii de oameni. Nici înainte de pandemie situaţia nu era chiar roz. Acum însă este foarte greu deoarece salvarea este chemată la cele mai mici simptome care pot fi asociate cu Covid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News